Cel mai controversat papă din istorie. Viaţa de desfrâu a Pontifului care a abdicat ca să se însoare
0„Un demon din iad deghizat în preot” - aşa era descris, în secolul al XI-lea, de către cardinalul Petru Damiani, Papa Benedict al IX-lea, cel mai tânăr papă din istorie şi una dintre feţele bisericeşti cu cea mai proastă reputaţie.
Secolele al X-lea şi al XI-lea se numără printre cele mai întunecate etape din istoria papalităţii, cu papi de o moralitate îndoielnică şi desfrânaţi. Printre ei, Papa Benedict al IX-lea, despre care istoricii susţin că şi-a obţinut poziţia de papă prin mită şi manipulare, în perioada în care a ocupat această importantă funcţie remarcându-se printr-un comportament scandalos. A fost Suveran Pontif al Romei din 1032 până în 1048, cu două întreruperi, pentru ca într-un final, să-ş vândă scaunul naşului său, după care s-a căsătorit cu verişoara sa.
Născut în jurul anului 1014, cu numele de laic Theophylact al III-lea de Tusculum, a fost fiul lui Alberic al III-lea, contele de Tusculum, şi nepot al lui Benedict al VIII-lea şi Ioan al XIX-lea, doi dintre cei care au ocupat scaunul de Suveran Pontif. În 1032, după decesul lui Ioan al XIX-lea, Theophylact al III-lea de Tusculum, pe atunci în vârstă de doar 18 ani, a fost instalat papă, cu numele de Benedict al IX-lea. A devenit, astfel, cel mai tânăr papă din istorie.
Preluarea acestei funcţii i s-a urcat repede la cap. Benedict a câştigat rapid o reputaţie de pontif îngrozitor. A fost violent şi desfrânat, libidinos şi imoral, nelipsit de la orgii cu băieţi, iar populaţia Romei nu îl agrea, spun istoricii. Prin urmare, nu i-a fost deloc uşor să îşi păstreze funcţia. În 1044, a fost izgonit din oraş, locul său fiind luat de Papa Silvestru al III-lea; un an mai târziu, însă, sprijinit de armata privată a familiei sale, Benedict a luat cu asalt oraşul, reuşind să îşi recupereze scaunul, în urma unei confruntări violente şi sângeroase.
Nu a durat mult şi, dorind cu ardoare să o ia de nevastă pe verişoara sa şi să aibă un urmaş, Benedict şi-a vândut demnitatea papală naşului său, Johannes Graziano Pierleoni, care l-a urmat ca papă sub numele de Grigore al VI-lea. După doar un an, fostul papă a revenit asupra deciziei şi s-a întors la Roma ca să-şi revendice scaunul, declarând abdicarea nulă. O pretenţie similară a avut şi Papa Silvestru al III-lea, astfel că în 1046 s-a ajuns în situaţia în care nu mai puţin de trei papi luptau pentru funcţie.
Ordinea a fost restabilită de către împăratul roman Henric al III-lea, care a decis să intervină şi i-a declarat pe toţi trei scoşi din funcţie, Sinodul de la Sutri alegând un nou papă, în persoana lui Clement al II-lea. În 1047, după moartea lui Clement, Benedict a revenit la Roma şi a început un al treilea pontificat, însă a fost alungat după doar câteva luni şi excomunicat doi ani mai târziu. Ulterior, el s-a pocăit, petrecându-şi ultimii ani din viaţă la Mănăstirea din Grottaferrata şi a decedat în jurul anului 1055. Pontificatul său rămâne în istorie drept unul dintre cele mai scandaloase episoade din istoria papalităţii şi o pată neagră pe reputaţia instituţiei sacre pe care a reprezentat-o.
Mai puteţi citi: