Ce şmecherii mai fac instituţiile publice cu banii noştri: plăţi pentru lucrări neefectuate sau achitate deja, decontări ilegale, bugete supraevaluate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai recent raport al Curţii de Conturi, dat publicităţii săptămâna aceasta, evidenţiază faptul că instituţiile publice au, în continuare, deficienţe majore în gestionarea banului public.

În Sălaj, potrivit raportului, au fost efectuate 34 de acţiuni la control, la capătul cărora auditorii au constatat nereguli ce au costat bugetele locale zeci de milioane de lei. Cea mai mare sumă este reprezentată de abaterile financiar-contabile, în cuantum de 23.059.000 de lei. Cele mai multe astfel de abateri le-a avut în perioada vizată de control Primăria Cehu Silvaniei (4.971.000 de lei, toate rezultate din activitatea proprie). Urmează Primăria Zalău, cu 3.899.000 de lei, şi Primăria Ip, cu 2.133.000 de lei. Auditorii au constatat şi abateri care au dus la producerea de prejudicii, calculate la 7.094.000 de lei. Cele mai ”scumpe” astfel de abateri au avut loc la Primăria Meseşenii de Jos, unde prejudiciul produs s-a ridicat la 1.189.000 de lei. Consiliul Judeţean Sălaj înregistrează, la rândul său, un prejudiciu de 843.000 de lei, în timp ce poziţia a treia este ocupată de Primăria Fildu de Jos, cu un prejudiciu de 816.000 de lei. Raportul evidenţiază şi venituri suplimentare ce ar fi trebuit calculate şi încasate în sumă de 1.467.000 de lei.

Plăţi pentru lucrări neefectuate sau achitate deja, decontări ilegale, bugete supraevaluate

Printre deficienţele cele mai costisitoare se numără, la Primăria Zalău, faptul că nu s-au înregistrat în conturile de active fixe corporale unele centrale termice deşi lucrările au fost finalizate şi recepţionate şi nu s-a înregistrat în conturile în afara bilanţului garanţia acordată pentru împrumutul contractat de Compania de Apă, abateri evaluate la 3.589.000 de lei. De asemenea, s-au decontat nelegal cantităţi de lucrări privind reabilitarea termică a blocurilor mai mari decât cele rezultate din măsurători (435.000 lei), iar la Casa Municipală de Cultură Zalău s-au supraevaluat, în bugetul de venituri şi cheltuieli, cheltuielile de funcţionare şi dezvoltare (211.000 lei).

La Consiliul Judeţean Sălaj, auditorii au constatat, printre altele, înregistrarea eronată, în contul de reparaţii curente a lucrărilor de reparaţii capitale executate la un drum judeţean (437.000 lei), dar şi faptul că au fost achitate nelegal lucrări de întreţinere a îmbrăcăminţilor asfaltice şi de refacere a fundaţiilor la drumurile judeţene, neexecutate (363.000 lei). Dintre instituţiile subordonate, în raport apar cu deficienţe Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj, unde, printre altele, au fost achitate sporuri nelegale pentru personalul din cadrul Centrului Social Multifuncţional Cehu Silvaniei (176.000 lei), Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Speranţa” Şimleu Silvaniei”, Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanelor şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.


În ceea ce priveşte comuna unde s-a înregistrat cel mai mare prejudiciu, Meseşenii de Jos, se remarcă, la capitolul abateri substanţiale, faptul că la Şcoala Gimnazială nr 1 Aghireş s-au plătit nelegal lucrări neexecutate la un obiectiv de investiţii (457.000 lei). De asemenea, raportul arată că s-au plătit nelegal unele materiale fără documente care să justifice utilizarea lor in interesul activităţii comunei (279.000 lei) şi că s-au plătit nelegal lucrări de investiţii la un drum comunal în condiţiile in care acestea au fost decontate anterior în baza unui alt contract (218.000 lei).

Vă mai recomandăm:

Primar trimis în judecată în.. tandem cu un consilier local. Ce au aflat procurorii despre cuibul de viespi din primărie


 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG