Cătălin Predoiu i-a convins pe democrat-liberalii sălăjeni că este mai bun decât Gheorghe Falcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegerile s-au desfăşurat în şase secţii de votare FOTO Adevărul

Deşi a ajuns în partid cu numai cinci luni în urmă, Cătălin Predoiu a reuşit să-i convingă pe democrat-liberalii sălăjeni să-i acorde încrederea lor pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, obţinând la scrutinul intern de sâmbătă, din Sălaj, un scor zdrobitor: aproape 85 la sută din voturile exprimate.

Membrii PDL Sălaj l-au cunoscut pe Cătălin Predoi marţi, 29 octombrie, când acesta a venit la Zalău pentru a-şi prezenta în faţa Consiliului Judeţean de Coordonare proiectul de ţară. Acelaşi lucru l-a făcut şi Gheorghe Falcă, primarul Aradului, însă discursul său pare să nu-i fi convins pe democrat-liberalii sălăjeni, poate şi pentru că şi-a început expunerea vorbind despre "succesuri", moment în care toţi cei din sală au început să zâmbească ironic.


Sâmbătă, 2 noiembrie, cei 2.239 de membri ai PDL Sălaj au fost chemaţi să voteze în cele şase secţii organizate în judeţ. S-au prezentat 1.304, cei mai mulţi, mai exact 84,64 la sută, votând în favoarea lui Cătălin Predoiu. De altfel, Predoiu a câştigat în cinci dintre cele şase judeţe ale regiunii de Nord-Vest (în fiecare alegerile desfăşurându-se sâmbătă), singurul judeţ care face excepţie fiind Clujul, unde finul lui Băsescu, Gheorghe Falcă, a obţinut 50, 03 la sută din voturile exprimate.


Per ansamblu, în regiunea de Nord-Vest, Cătălin Predoiu a obţinut 77,31 la sută, Gheorghe Falcă, 22,68 la sută, diferenţa fiind reprezentată de voturile anulate.
 

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte