Cât de harnici sunt senatorii Sălajului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un top realizat în funcţie de iniţiativele legislative ale senatorilor după şase luni de mandat, îl plasează pe senatorul sălăjean Gheorghe Pop pe locul 10 între cei 172 de reprezentanţi trimişi de alegători în Senatul României.

Potrivit Econtext, senatorul cu cele mai multe iniţiative legislative, 23, este UNPR-istul Liviu Bumbu, din judeţul Neamţ. La polul opus sunt cinci senatori  care în şase luni de mandat nu şi-au pus semnătura pe nicio iniţiativă legislativă. Dintre cei doi senatori din Sălaj, cel mai bine plasat este Gheorghe Pop, care apare în top pe locul 10, cu 10 iniţiative legislative. Consultând pagine Senatului României, rezultă că senatorul din Sălaj are, de fapt, 12 iniţiative legislative în aceste prime şase luni de mandat, număr ce l-ar plasa pe locul 6, la egalitate cu un parlamentar din judeţul Cluj.


Cele 12 iniţiative legislative, semnate de senatorul sălăjean împreună, de regulă, cu colegii din USL, vizează, printre altele, salariile personalului bugetar, problematica dialogului social, alocaţia de stat pentru copii, dar şi aspecte ce ţin de domeniul economic, cum sunt exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase, acţiunile de pe piaţa RASDAQ ori constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale. În atenţia senatorului a fost şi Legea Educaţiei Naţionale, revizuirea Constituţiei şi regimul juridic al contravenţiilor.
Celălalt senator din Sălaj, aflat la primul mandat în Parlamentul României, este udemeristul Vegh Alexandru, aflat pe poziţia a 113-a, cu doar trei iniţiative legislative. Două dintre ele sunt legate de piaţa RASDAQ, iar cea de-a treia vizează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase.

Citeşte şi Ioan Oltean, vicepreşedinte democrat - liberal: "PDL va avea propriul candidat la preşedinţia României"

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO