Cât creşte economia judeţului în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşterea economică din Sălaj ar putea fi asigurată de cele două multinaţionale din Sălaj FOTO Olimpia Man

Potrivit unor estimări făcute de Comisia Naţională de Prognoză, preluate de Econtext, economia Sălajului va avea în 2013 o creştere apropiată de cea a judeţului Cluj, situându-se uşor peste media pe ţară.

Potrivit unei analize realizate, pe baza datelor CNP, de Econtext, economia Sălajului va creşte în acest an cu 3 la sută, situându-se pe locul 3 la nivelul regiunii de Nord-Vest, după Cluj şi Bihor, unde creşterea este estimată la 3,1 la sută. Bistriţa Năsăud creşte tot cu 3 la sută, ca şi Sălajul, în timp ce Maramureşul cu 2,9 la sută, iar judeţul Satu Mare, cu 2,8 la sută.

La nivel naţional, doar 18 judeţe apar în analiză cu o creştere economică de cel puţin 3 la sută. Cea mai mare creştere ar urma să se înregistreze în Dolj şi Gorj, unde procentul estimat este de 3,6 la sută, Comisia Naţională de Prognoză mizând, cu siguranţă, pe cele două mari fabrici de autoturisme existente în aceste judeţe. La polul opus se situează judeţul Botoşani, cu o creştere economică de numai 2,4 la sută.

Citeşte aici analiza integrală.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026