Căpuşele fac victime. Cum se previn complicaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul sălăjenilor care ajung să fie înţepaţi de căpuşe creşte cu fiecare săptămână, fapt favorizat de vremea bună care îi scoate pe tot mai mulţi la iarbă verde.

Numai în acest weekend, potrivit datelor primite de la reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău,  nouă persoane s-au prezentat la Urgenţe cu plăgi prin înţepătură de căpuşă. Este vorba despre persoane cu vârste cuprinse între doi ani şi trei luni şi 64 de ani. Niciuna dintre acestea nu a necesitat spitalizare.

Cum se previn înţepăturile

Medicul infecţionist Monica Puşcaş recomandă ca, atunci când ieşim în zone în care ar putea fi căpuşe, să folosim repelenţi. Un produs ceva mai nou sunt brăţările impregnate cu substanţe repelente, care pot fi reutilizate. Dacă, totuşi. ne-am pricopsit cu o căpuşă, medicul spune că recomandat este să ne adresăm celui mai apropiat cabinet medical ori să recurgem la o metodă recomandată de specialişti: acoperirea zonei, implicit a insectei, cu o cremă grasă, ca să sufocăm căpuşa, după care ea poate fi scoasă cu o pensetă, ţinută cât mai perpendicular pe piele. După extragerea căpuşei, medicul recomandă un tratament antibiotic preventiv, care trebuie prescris de specialist.

Dacă nu se face acest tratament profilactic, iar căpuşa a fost infectată cu spirocheta (un microb), poate apărea boala Lyme. Leziunile precoce ale bolii au forma unui inel extins, frecvent cu o zonă centrală clară. Febra, frisoanele, mialgia şi cefaleea sunt simptome obişnuite, care pot fi urmate şi de afectarea meningelui.Afectarea sistemului nervos central şi alte complicaţii pot să apară după câteva săptămâni sau luni de la debutul bolii. 

În Sălaj, în ultimele luni, două persoane au fost diagnosticate cu boala Lyme.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”