Candidaţii de la bac, aşi la oral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii din Sălaj înscrişi la examenul de bacalaureat s-au descurcat bine la primele două probe de evaluare a competenţelor, încheiate până acum.

Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, Marcel Lucaciu, la prima probă a examenului de bacalaureat din acest an, Proba-A, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, desfăşurată în intervalul 10 – 12 iunie, au fost prezenţi 2.054 absolvenţi (dintre care 85 din învăţământul seral şi 47 de la frecvenţă redusă). Cei mai mulţi – 1.344, reprezentând peste 65 la sută, au obţinut calificativ maxim, adică au fost declaraţi „utilizatori experimentaţi” ai limbii române. Utilizatori avansaţi sunt 501 candidaţi, iar medii, 209. Niciunul nu a fost declarat începător.

La cea de-a doua probă orală, Proba B, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, desfăşurată în intervalul 12-14 iunie, au participat, la limba germană, şase candidaţi, toţi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” Zalău, care au obţinut nivelul de competenţă utilizator experimentat şi  respectiv 355 candidaţi, la limba maghiară, dintre care 269 au primit calificativul utilizator experimentat, 79 – utilizator avansat, iar şapte – utilizator mediu.

Probele orale continuă cu proba de evaluare a competenţelor digitale (17-21 iunie) şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (25-28 iunie).


Adevăratele probe de foc (probele scrise) încep odată cu proba scrisă la Limba şi literatura română, care se va desfăşura în data de 1 iulie 2013.  

Citeşte şi Aproape un sfert dintre elevii claselor a XII-a nu participă la bacalaureat. Ce explicaţie au oficialii

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?