Campionii evaziunii. Vezi de unde s-a dat cel mai mare "tun" la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto:Arhivă

Un raport al Gărzii Financiare Sălaj pe primele nouă luni ale acestui an indică faptul că valoarea prejudiciului adus statului în această perioadă de către agenţii economici prinşi cu mâţa-n sac de către comisari se ridică la aproape 10.000.000 de lei.

Potrivit documentului prezentat în ultima şedinţă a Colegiului Prefectural, cel mai mare prejudiciu, de 6.042.915 lei, provine din domeniul producţiei şi comercializării cerealelor şi produselor de morărir şi panificaţie. "Vicecampioni" la evaziune sunt operatorii din domeniul construcţiilor şi vânzării materialelor de construcţie. Aceştia au produs un prejudiciu total, în perioada menţionată, de 3.199.664 de lei.

Cele 562 de controale efectuate de comisari în perioada ianuarie - septembrie 2012 s-au lăsat cu 113 sacţiuni contravenţionale, în valoare de 379.000 de lei (din care 102.550 de lei încasaţi deja), dar şi cu un număr de 58 de sesizări penale.

Firmă "fantomă", responsabilă de achiziţii fictive în valoare de 7.613.317 lei


Cel mai recent caz important descoperit de comisarii Gărzii Financiare a ieşit la lumină în urma unui control încrucişat, efectuat pe parcursul lunilor martie-iunie 2012, la solicitarea Gărzii Financiare Secţia Satu Mare, privind determinarea realităţii şi legalităţii operaţiunilor comerciale derulate între doi operatori economici, unul având sediul social declarat în  Zalău, iar celălalt în Tăşnad, judeţul Satu Mare. În urma controlului s-a constatat că societatea din Zalau a înregistrat în contabilitate în semestrul II 2011 facturi fiscale de achiziţii fictive în valoare totală de 7.613.371 lei, provenite de la o altă societate comercială din Zalău (această societate fiind de altfel singurul furnizor), operator economic cu comportament de “tip fantomă”. Aceste aşa-zise operaţiuni comerciale nu au fost susţinute şi de fluxuri de numerar, neexistând decontări între cele două societăţi - se arată în raportul Gărzii Financiare.

Din Nota explicativă  dată de  administratorul furnizorului, M. Ioan, care este şi asociat, deţinând 95 la sută din acţiuni, rezulta că nu are cunoştinţă despre activităţile comerciale ale societăţii, nu a deţinut ştampila, începând cu luna martie 2011 de când este administrator societatea nu a avut niciun angajat şi nu ştie cine întocmea documentele primare şi contabile ale societăţii. De asemenea, T. Marius Felician, având calitatea de asociat (5 la sută) şi împuternicit să utilizeze certificatului digital al agentului economic furnizor, afirma în Nota explicativă că societatea desfăşoară activităţi de intermediere, fără a putea da exemple şi nu ştie cine a efectuat aceste intermedieri.

În aceeaşi perioadă, cumpărătorul din Zalău a emis facturi fiscale către mai multe societăţi din ţară în valoare totală de 7.592.781 lei care nu au la bază operaţiuni reale, reprezentnd livrări de materiale de construcţii, anvelope, mijloace de transport auto etc, facturi care au stat la baza virării unor importante sume de bani în conturile bancare ale acesteia, care au fost retrase imediat în numerar fie direct din conturi, fie pe baza unui card bancar (4.195.832 lei), fără a putea fi justificată destinaţia ulterioară a acestor sume.

"Toate aspectele menţionate anterior duc la concluzia că aceste operaţiuni sunt fictive, realitatea fiind disimulată, tranzacţiile având la bază societăţi cu un comportament evazionist de tip fantomă, care participă alături de celelalte societăţi din lanţ, la realizarea de operaţiuni de tip “carusel”. Scopul acestor operaţiuni a fost sustragerea de la plata a impozitelor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului precum şi, prin introducerea în circuitul bancar al acestor sume băneşti, disimularea circulaţiei şi a destinatarului real al banilor", precizează reprezentanţii Gărzii.
   

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!