Cal mort şi două persoane rănite, într-un accident rutier. Animalul fusese lăsat nesupravegheat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calul lăsat nesupravegheat de către proprietar a pătruns pe partea carosabilă, fiind izbit din plin de un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.

Un tânăr de 22 de ani şi o femeie de 45 de ani au fost răniţi într-un accident rutier produs vineri, 17 noiembrie, în jurul orei 18.

Potrivit primelor cercetări, tânărul, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce circula pe DJ 108 A, prin localitatea Romita, a lovit un cal, care, lăsat nesupravegheat de proprietar, a pătruns pe partea carosabilă. În urma impactului, şoferul, precum şi pasagera de pe locul din dreapta faţă, o femeie de 45 de ani, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru investigaţii. Cabalina a decedat pe loc. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

Mai puteţi citi:

Bărbat cu arsuri grave după ce a încercat să-şi salveze animalele din grajdul în flăcări

Impact nimicitor între un autoturism şi o autospecială. Un tânăr de 31 de ani a murit încercând să depăşească o căruţă

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026