Cadavru găsit într-o baracă metalică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul a fost dus la morgă, pentru efectuarea necropsiei FOTO Arhivă

Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit marţi, 10 ianuarie, în baraca metalică în care locuia de mai mulţi ani.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost găsit fără suflare marţi, 10 ianuarie, în jurul ori 11, într-o baracă situată în curtea unei gospodării de pe strada Cloşca, din municipiul Zalău.
La faţa locului a fost solicitată intervenţia Ambulanţei, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale morţii. Sunt luate în calcul atât hipotermia, cât şi posibile probleme de sănătate ori suicidul.

Victima era originară din Fălticeni şi s-a căsătorit în judeţul Sălaj. După divorţul produs în urmă cu câţiva ani, bărbatul s-a mutat în baraca metalică în care şi-a găsit, de altfel, sfârşitul.

Vă mai recomandăm:

Descoperire macabră în Sălaj. Scheletul unei persoane a fost găsit într-un sac, pe malul Someşului

Cadavru carbonizat găsit pe aleea unui cimitir

Mai multe pentru tine:
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €