Cadavru carbonizat găsit pe aleea unui cimitir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul a fost găsit pe o alee din Cimitirul Reformat din Şimleu Silvaniei FOTO Arhivă

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzele exacte ale morţii.

Membrii unei familii din Şimleu Silvaniei care au mers, luni, 24 octombrie, să aprindă o lumânare la mormintele rudelor dispărute au fost şocaţi să descopere pe una din aleile Cimitirului Reformat din localitate un cadavru carbonizat.

Oamenii au sunat de îndată la 112, locul fiind împânzit de poliţişti. Potrivit informaţiilor furnizate de către Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Insepectoratului de Poliţie Judeţeană Sălaj, este vorba despre o femeie, trupul acesteia fiind ars în partea superioară, până la brâu.

Cadavrul a fost ridicat şi transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. Medicii legişti vor lămuri dacă femeia era sau nu în viaţă în momentul incendierii. De asemenea, va fi realizată şi expertiza ADN, pentru a stabili identitatea persoanei. Oficialii IPJ Sălaj susţin că în ultimele zile în zona Şimleului nu a fost raportată dispariţia vreunei persoane de sex feminin.
Oamenii legii iau în calcul atât varianta suicidului, cât şi cea a omorului.

Vă mai recomandăm:

Descoperire macabră în Sălaj. Scheletul unei persoane a fost găsit într-un sac, pe malul Someşului

Moarte suspectă într-o comună din Sălaj. Un medic veterinar a fost găsit cu gâtul tăiat

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Am ales pacea și am primit războiul”. Cum a pierdut Ucraina scutul său nuclear acum 34 de ani. Îl mai poate recupera?
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Cercetătorii contrazic clișeele: prieteniile platonice pot fi la fel de profunde ca relațiile de cuplu. De ce cultura noastră refuză să creadă asta?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?