Bacalaureat cu extreme în Sălaj: Promovare zero la sută la Sîg, faţă de 99,6 la sută la CNS Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciunul dintre cei 39 de absolvenţi de la Grupul Sîg nu a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat. În acelaşi timp, la Colegiul Naţionla "Silvania", procentul de promovare a ajuns la aproape 100 la sută. Cine este de vină pentru aceste decalaje?

Situaţia de la Sîg nu este o surpriză pentru şefii învăţământului sălăjean. "Vorbim, totuşi, despre nişte copii care s-au dus la Sîg pentru a face o şcoală profesională. Ulterior, s-a făcut acolo şi liceu, pe filieră progresivă, aşa că au fost puşi să facă şi liceul, dacă tot erau acolo, deşi eu nu au fost niciodată, ca nivel, elevi de liceu", explică situaţia inspectorul şcolar general Ioan Abrudan. De altfel, rezultatele la bacalaureat nu au fot mult mai grozave nici anul trecut, când a fost prima promoţie de absolvenţi de liceu la Sîg. Din 23 de absolvenţi promoţia 2010, doar şapte au promovat atunci examenul. 14 au fost respinşi, iar doi nu s-au prezentat. Directorul grupului şcolar, Petru Bonţea, nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.
De cealaltă parte, Vasile Bulgărean, directorul Colegiului Naţional "Silvania" Zalău, liceul unde s-a înregistrat cel mai mare procent de promovare, spune că situaţia de la bac nu este una anormală. "După mine, o promovare raţională ar însemna cam 60 la sută dintre candidaţi. Să nu uităm că printre aceşti candidaţi avem elevi băgaţi cu forţa la liceu, ei fiind, de fapt, de nivel de şcoală profesională, şi puşi acum să dea bacalaureat. Sau avem elevi care nici măcar nu şi-au luat capacitatea şi sunt puşi acum în situaţia de a face faţă unui examen de bacalaureat".
În privinţa rezultatelor din acest an de la colegiul pe care îl conduce, unde au promovat 255 din totalul de 256 de absolvenţi, Vasile Bulgărean le apreciază drept "rezonabile". "Au fost note mai mici la limba română. În rest, au fost note rezonabile. Copiii au fost, în general, mulţumiţi". El admite că, faţă de anul trecut există o scădere cu aproximativ 40 de sutimi a mediei pe liceu la bacalaureat, scădere pe care o pune în special pe seama notelor mai slabe d'la proba scrisă la limba şi literatura română.

- Citeşte mâine în Adevărul o analiză completă a motivelor pentru care s-a ajuns la dezastrul din acest an.

- Citeşte mâine în ediţia locală şi regională din Adevărul despre elevii care au luat 10 la Bacalaureat şi ce spun ei despre examenul din acest an.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026