Au dat bir cu fugiţii. Trei absenţi şi 10 candidaţi retraşi de la Definitivat 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din motive personale ori nesiguri pe pregătire, mai multe cadre didactice care visau să îşi ia Definitivatul în acest an nu au mai intrat în sălile de examen.

Trei candidaţi au absentat şi alţi zece au renunţat să mai participe la proba scrisă din cadrul Examenului Naţional de definitivare în învăţământ, ce a avut loc joi, 20 aprilie, la Centrul de Examen Şcoala Gimnazială "Gheorghe Lazăr" Zalău.

Astfel, din totalul celor 80 de cadre didactice înscrise, lucrările a doar 67 au fost trimise la centrele de evaluare din ţară, ne-au transmis reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Pentru a promova examenul, candidaţii trebuie să obţină minim nota 8. Primele rezultate vor fi afişate, marţi, 25 aprilie, eventualele contestaţii putând fi depuse în zilele de 25 şi 26 aprilie. Rezultatele finale vor fi publicate după soluţionarea contestaţiilor, în 30 aprilie.

Vă mai recomandăm:

Elev medaliat cu bronz la Concursul internaţional al Centrelor de Excelenţă

Rezultatele Concursului "Grigore Moisil" 2017. Cine sunt elevii care excelează la informatică şi matematică

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort