Amintiri despre Crăciunul de altădată. În loc de brad, mulţi români îşi împodobeau casa cu un pom făcut din fasole
0Crăciunul tradiţional, autentic, mai există din păcate doar în amintirile bătrânilor satelor. Ei povestesc, cu nostalgie, despre vremurile în care Crăciunul era o sărbătoare a iubirii, a apropierii dintre oameni, nu una închinată mâncării, cadourilor scumpe şi vacanţelor exotice.
Povestea Crăciunului de altădată a fost recuperată de etnologul Camelia Burghele, stând de vorbă - cu priceperea specialistului - cu cei care au trăit autenticitatea sărbătorii: bătrânii satelor. I-a vizitat în casele lor şi i-a ascultat cu răbdare, rezultatul urmând să se concretizeze printr-o monografie în mai multe volume, intitulată ”Satele sălăjene şi poveştile lor”. Demersul, un proiect pilot susţinut de o companie multinaţională, vine, după cum spune şi autoarea, ca un ”update” necesar la monografia etnografică a Sălajului scrisă în urmă cu 35 de ani de Ioan Augustin Goia.
Cum erau împodobite casele pentru Crăciun
Nimic din ceea ce vedem acum, în case, de Crăciun, nu aminteşte de sărbătorile de altădată. Nici măcar bradul, nelipsit acum din case, nu are corespondent în acele vremuri. În loc de brad, gospodinele îşi împodobeau casa cu un pom făcut din fasole, împodobit după disponibilităţile vremurilor. ”La Crăciun făceam pom de mazăre. Băgam pân bobu de mazăre. O înşiram după ce o moieam on pic în apă, că altfel nu intra acu în ea. Le înşiram pă lângă lompă, ca mărjelele erau. La noi mazăre să zâce la fasole. Era şi albă, şi sură şi aşe era dă faină pă lângă loampă, tătă lumea făcea aşe pomu pă lângă loampă. O ţâneam aşe împodobită multă vreme”, rememorează nana Elisabeta, din Surduc.
Gătitul casei nu se limita la ”pomul de mazăre”. ”Puneam şterguri pă la blide, puneam perini văscute, cosute frumos. Să îmbrăcau femeile cu cămeşi albe de pânză, lunji până jos şi cu sumnă. Ţăsute în război, cu dunji, cu vărji, da şi cu alesătură, pă tătă pătura, faină. Era de lână, de păr de lână, de oaie ţurcană, o băga pân hecelă şi o băga în furcă şi şi urzea, şi bătea. Mama avea una verde, cu maro. Şi spăcel cu pene şi cu ciur”, îşi aminteşte femeia.
Colindatul şi regulile lui
Cea mai importantă tradiţie de Crăciun era, însă, cea a colindatului, care, până nu demult, în satele sălăjene era apanajul aproape exclusiv al feciorilor. Ei se organizau în cete, din care făceau parte, de regulă, băieţii trecuţi de 16 ani. ”Atunci când erau două cete, prima era formată din feciorii care şi-au făcut armata şi o ceată ce nu se bucura de atât de mult prestigiu, a celor e nu fuseseră luaţi la armată şi erau mai tineri”, explică etnologul.
Camelia Burghele este etnolog
Flăcăii aduceau cu ei un hegheduş sau mai mulţi, tocmit de ei, iar uneori erau însoţiţi şi de cantorul bisericii, care odată cu colinda aduna şi banii pentru biserică. Cetele erau conduse fie de un tizeş sau chizeş (deseori ales pentru tot anul), fie de gazda de corinz, fie de un răvăşer sau de cel mai mare la corindă şi mergeau acasă la fete, mai ales la cele de măritat, să le colinde. Momentul era unul extrem de important pentru stabilirea raporturilor între fete şi feciori, dar mai ales pentru pregătirea premaritală a fetelor, dat fiind faptul că în acest context, al colindei cetei de feciori de Crăciun, fetele mai tinere erau băgate în danţ. Ele puteau apoi participa, cu drepturi depline, la danţurile de Crăciun (care aveau loc în cele mai multe sate într-un loc bine stabilit şi denumit casa danţului), la vergel, la danţurile de duminica sau la habe.
Superstiţii de Crăciun
Colindatul trebuia să respecte câteva reguli clare, nerespectarea lor atrăgând, după credinţele sătenilor, nenoroc. Camelia Burghele spune, astfel, că:
· trebuia colindată fiecare casă: casa necolindată era urmărită de nenoroc în anul care urma;
· colinda se începea la fereastră şi era terminată în casă, la invitaţia părinţilor fetei sau a gazdelor; obligatoriu se interpreta toată colinda, cu toate strofele: uitarea sau nespunerea unei strofe anula efectul ritual al colindei, acela de bun augur, de urare de prosperitate şi de aducere de noroc;
· colinda se spunea de către rândul de colindători în picioare, în jurul mesei: astfel, prin forţa augurală (aproape sacrală) a colindătorilor ce lăudau pe Dumnezeu prin cuvintele colindei şi urau la sfârşit bunăstarea casei, era investită masa cu atribute augurale: masa înconjurată de colindători urma să fie plină, atât de bucate, cât şi de meseni, tot anul următor;
· exista o corindă a fetei şi o corindă a feciorului, care, cântate, vorbeau despre o posibilă căsătorie a doi tineri şi era o formulă prin care se încerca inducerea norocului pentru viitorul cuplu;
· fata făcea un colac special pentru iubitul ei şi îl punea pe masă înaintea venirii cilinătorilor şi i-l dădea celui pe care îl dorea ca soţ; ceilalţi colindători primeau şi ei colaci sau coci;
· feciorii strângeau toţi colacii, de la toate casele şi îi depozitau într-un loc stabilit anterior: cea mai mare parte a acestor colaci se vor servi de tinerii satului care vor participa la danţul din serile sărbătorilor; danţul se organiza iniţial la o şură sau la o casă nouă sau la casa unei bătrâne care le oferea spaţiul, iar ulterior – la căminul cultural;
· în cele mai multe sate, colinda începea de la casa preotului, care binecuvânta colindătorii;
· la colindat umbalu şi copiii, care primeau mere, nuci şi colaci sau cocuţi;
· deşi colindele creştine, recente, acoperă cea mai mare parte a repertoriului colindătorilor, înca mai există sate din Sălaj unde se mai pot auzi colinde precreştine, vechi, centrate pe tema vânătorii, a probelor iniţiatice sau a bogăţiei din gospodărie;
· la jumătatea secolului trecut, etnografii români au mai cules încă din satele sălăjene colinde care aveau ca punct de plecare tema Mioriţei;
· tradiţia impune interdicţia colindatului în afara segmentului temporal acoperit de sărbătorile de iarnă, sub sancţiunea unor întâmplări nefericite, cu substrat magic: va cădea grindină, vor arde lanurile, va fi nenoroc în casă.
Vă mai recomandăm:
Cât de sănătos este să mâncăm insecte. Riscurile introducerii muştelor şi greierilor în alimentaţie