Alegeri prezidenţiale 2014: Sălajul este în topul naţional al votului pe liste suplimentare. Explicaţia autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără a reprezenta o destinaţie turistică în această perioadă, Sălajul se numără printre judeţele cu cel mai mare procent de votanţi pe liste electorale: peste 11 la sută. Primarii spun că, la baza acestei situaţii, ar fi Luminaţia, care a coincis cu alegerile şi care a adus în localităţile natale sălăjenii stabiliţi în altă parte.

În patru secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale 2014, numărul alegătorilor care au votat pe liste suplimentare a fost de peste o sută. Topul este condus de secţia de votare din Surduc, unde au votat pe astfel de liste 124 de persoane. Mai exact, din 768 de alegători prezenţi la urne, 124 au votat pe liste suplimentare. Primarul Elena Onicaş (PSD) spune explicaţia este una simplă: ”A fost Luminaţia, iar oamenii au venit acasă”, spune ea, precizând că, din postura sa de edil, altă explicaţie nu are de dat.


Urmează secţiile de votare din Chechiş şi din Bogdana, unde au votat pe liste suplimentare câte 115 alegători, şi cea din Dioşod, cu 103 votanţi pe astfel de liste.


Există, însă, şi un alt tip de situaţie mai specială, în Sălaj, şi anume cea întâlnită în câteva secţii de votare, în care numărul alegătorilor care au votat pe liste suplimentare (tabele speciale, cum se numesc acum) a depăşit de câteva ori numărul alegătorilor de pe listele permanente. Cel mai sugestiv caz este cel din satul Ugruţiu, comuna Dragu, unde, din totalul de 72 de alegători care au trecut pe la urne, doar nouă erau înscrişi pe listele permanente, deci aveau domiciliul acolo, restul de 63 fiind în... vizită.


Situaţia este asemănătoare şi în satul Miluani, din comuna Hida, unde au votat 69 de alegători, 55 dintre ei pe liste suplimentare.


”Aşa a fost acolo la fiecare scrutin. Se întâmplă pentru că vin tinerii acasă, cum a fost acum, de Luminaţie”, dar şi pentru că în sat locuiesc multe persoane care au buletin de Cluj şi care nu pot fi înscrise pe listele permanente”, ne explică primarul comunei Hida, Dorin Petruş.


De asemenea, la Bocşiţa, în comuna Hereclean, mai bine de jumătate dintre cei care au votat nu aveau domiciliul acolo (41, din totalul de 79), iar la Adalin, în comuna Dragu, din cei 106 votanţi, 64 au votat pe liste suplimentare.


De altfel, Sălajul se află în topul naţional al judeţelor cu cele mai mari procente de voturi pe liste suplimentare: 11,26 la sută. Mai exact, 11.799 de persoane au votat în altă parte decât în localitatea de domiciliu, mai mult de aproape 2,5 ori ca şi în 2009, când au votat în acest fel puţin peste 5.000.


ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Klaus Iohannis a câştigat în primul tur în Sălaj


În Sălaj au participat la vot, în total, 104.846 de persoane, reprezentând 52,36 la sută din alegătorii înscrişi în listele permanente. Din numărătoarea paralelă efectuată de ACL Sălaj, rezultă cu 34,53 la sută dintre votanţii sălăjeni au mers cu Klaus Iohannis, 32,14 cu Victor Ponta, iar 16,11 cu Kelemen Hunor.

Citeşte şi Alegeri prezidenţiale 2014: Cum a influenţat „Ordonanţa traseiştilor“ rezultatele din Sălaj

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 BEJ confirmă victoria lui Iohannis, în primul tur, în Sălaj. Procentajele tuturor candidaţilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG