Ai de trimis un obiect de valoare prin poştă? Cum să te protejezi când coletul se pierde ori este distrus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Declară valoarea coletului expediat ca să poţi fi despăgubit integral FOTO Arhivă

Dacă ai de trimis prin poştă un telefon, un aparat foto sau orice alt obiect valoros pentru care  vrei să ai garanţia că va ajunge întreg la destinaţie, nu ar strica să iei în calcul încheierea unei "poliţe de asigurare".

Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) îi sfătuiesc pe utilizatorii de servicii poştale care expediază pe teritoriul României bunuri de valoare să opteze pentru un serviciu de trimitere cu valoare declarată, chiar dacă acesta presupune costuri mai mari de expediere.

"Declararea valorii coletelor este singura modalitate prin care utilizatorii pot fi despăgubiţi corespunzător, în raport cu suma declarată, în caz de pierdere, furt sau distrugere totală/parţială ori deteriorare a coletului pe parcursul livrării acestuia către destinatar", arată reprezentanţii ANCOM.

Serviciul de trimitere cu valoare declarată este oferit doar la cererea expeditorului, fiind taxat suplimentar faţă de alte tipuri de servicii poştale, cu sume care reprezintă, adesea, un procent din valoarea declarată a bunului expediat. El funcţionează ca o asigurare a întregii valori declarate a coletului în caz de pierdere, furt, distrugere ori deteriorare, spre deosebire de alte tipuri de servicii poştale interne care nu includ o astfel de facilitate şi pentru care furnizorii sunt obligaţi prin lege să acorde o despăgubire ce reprezintă de 10 ori tariful serviciului.
În situaţiile în care utilizatorul declară o valoare a coletului mai mică decât cea reală, despăgubirea va fi calculată în raport cu nivelul valorii declarate.

Cum funcţionează

Un utilizator care doreşte să vândă cu suma de 500 lei un telefon mobil prin intermediul platformelor online de anunţuri şi îl expediază cumparatorului printr-un serviciu ramburs în valoare de 10 lei, va fi despăgubit de curier, în cazul pierderii telefonului pe parcursul expedierii, astfel:

  • în cazul în care nu a optat suplimentar pentru serviciul de trimitere cu valoare declarată - cu suma de 100 lei (de 10 ori taxa de transport);  
  • în cazul în care a optat suplimentar pentru serviciul de trimitere cu valoare declarata (plătind, de exemplu, o taxă de 1% din valoarea declarată a telefonului) - cu suma de 500 lei (valoarea declarată a telefonului) + 10 lei (taxa de transport), fără însă a-i fi restituită şi taxa platită pentru asigurarea telefonului prin serviciul de trimitere cu valoare declarată, adică 5 lei;
  • în cazul în care a optat suplimentar pentru serviciul de trimitere cu valoare declarată (plătind, de exemplu, o taxa de 1% din valoarea declarată a telefonului), dar a declarat o valoare mai mică, respectiv 300 lei - cu suma de 300 lei (valoarea declarată a telefonului) + 10 lei (taxa de transport), fără însă a-i fi restituită şi taxa platită pentru asigurarea telefonului prin serviciul de trimitere cu valoare declarată, adică 3 lei.

Cum reclami

Dacă bunul expediat s-a pierdut, a fost furat, distrus ori deteriorat, expeditorul se va adresa mai întâi furnizorului, care are obligaţia să soluţioneze reclamaţia conform contractului încheiat cu expeditorul sau potrivit Condiţiilor sale generale privind furnizarea serviciilor poştale, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013.

Dacă reclamaţia nu este soluţionată amiabil sau furnizorul nu asigură un răspuns în cel mult trei luni, expeditorul se poate adresa ANCOM, cu dovada îndeplinirii procedurii reclamaţiei prealabile. "ANCOM nu poate însă stabili cuantumul despăgubirilor şi nici obliga furnizorul la plata acestora, astfel de competenţe revenind instanţelor de judecată", atrag atenţia reprezentanţii instituţiei.

Vă mai recomandăm:

Reguli de etichetă: cine plăteşte la restaurant şi ce trebuie să ţii secret

Chestionarul care te ajută să afli dacă ai ochii suprasolicitaţi. 20 de întrebări esenţiale pentru sănătatea oculară

Mai multe pentru tine:
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători