Accident grav. Un mort şi doi răniţi, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul a apăsat prea tare pe acceleraţie într-o curbă deosebit de periculoasă, autoturismul părăsind partea carosabilă şi rostogolindu-se de câteva ori.

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Zalău a murit într-un accident produs în noaptea de 6 spre decembrie, în jurul orei 1, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat.

"În noaptea de 6 spre 7 decembrie, un bărbat de 37 de ani, din Zalău, conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 108A, iar între localităţile Jac şi Creaca nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum-curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În urma impactului unul dintre pasagerii din autoturism, un zălăuan de 37 de ani, a decedat, iar şoferul şi o minoră de 14 ani au fost răniţi grav. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, în prezent fiind conştienţi şi stabili, internaţi la Chirurgie, respectiv Chirurgie Infantilă.

Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Mai puteţi citi:

UPDATE Accident cu un mort şi şapte răniţi pe DN 1F, după ce o maşină a lovit un tractor. Traficul a fost reluat

Accident grav după ce o maşină a intrat într-un copac. Trei sălăjeni au murit

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort