Accident grav pe DN 1F. Cinci persoane, printre care o mamă şi fiica ei de 3 ani, au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane au fost rănite, vineri după-amiază, într-un accident în care au fost implicate două autoturisme, traficul în zonă fiind îngreunat pentru mai multe ore.

Trei adulţi, o adolescentă şi un copil au fost răniţi într-un accident rutier produs vineri, pe DN 1F, între localităţile Sălăjeni şi Şărmăşag, după ce o tânără şoferiţă nu a cedat trecerea într-o intersecţie.

Potrivit poliţiştilor, femeia, în timp conducea autoturismul proprietate personală pe un drum lateral, fără să se asigure şi să respecte indicatorul "cedează trecerea", a intrat pe drumul principal, fiind lovită din plin de un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, şoferiţa şi fiica ei în vârstă de trei ani au fost rănite grav, în timp ce conducătorul auto al celeilalte maşini, un bărbat de 45 de ani, soţia şi fiica acestuia, au suferit răni uşoare.

La faţa locului au intervenit trei echipaje ale Ambulanţei unul SMURD pentru a acorda primele îngrijiri victimelor şi a le transporta, mai apoi, la spital. Traficul a fost îngreunat timp de câteva ore. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Mai puteţi citi:

Copil de 10 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de o maşină

Accident între un autocar şi un autoturism. Un copil de patru ani a fost proiectat prin parbriz

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor