Viorel Hizo, furios pe arbitraj după Timişoara - Vaslui 2-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supărat de eşecul suferit de echipa sa în faţa bănăţenilor, antrenorul galben-verzilor a criticat în termeni duri prestaţia brigăzii de arbitri, acuzându-i că au condus jocul într-o manieră menită să ajute echipa gazdă.

"Dulăul" s-a dezlănţuit la conferinţa de presă de după partidă şi a acuzat dur maniera de arbitraj a centralului Avram.

"Am încercat să jucăm şi să câştigăm, din păcate nu am putut. A fost un joc ciudat, am primit două goluri, iar adversarul, dacă mă gândesc bine, n-a avut nici un sfert de ocazie. Este probvlema noastră, am avut cinci - şase situaţii în care trebuia să marcăm. Eliminarea lui Cânu este stupidă, a fost dicată de arbitrul de rezervă după trei minute, ceea ce naşte suspiciuni faţă de ce s-a întâmplat la acea fază. Cred că am dominat jocul, dar asta este", a declarat Viorel Hizo.

Contra: "N-am fost învinşi în niciun moment al jocului"

Tehnicianul Vasluiului a pus greşelile de arbitraj şi pe seama şefilor de cluburi, cei care sunt singurii ce pun presiune pe  "fluieraşii" români.

"Maniera de arbitraj din prima repriză... Cine latră mai mult la televizor în săptămâna dinaintea meciului, este favorizat de arbitraj. Când am venit aici cu Rapidul, acelaşi arbitru a greşit împotriva noastră. Am fost peste Poli, număraţi şuturile la poartă, număraţi ocaziile de gol", a mai spus "Dulăul".

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online