VIDEO Fotbaliştii de la FC Vaslui au intrat în grevă. Nu şi-au mai primit salariile de cinci luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de fotbal FC Vaslui se confruntă cu cele mai mari probleme financiare din istorie. Fotbaliştii nu şi-au mai încasat salariile de cinci luni şi, deşi au primit asigurări că li se vor achita toate restanţele până la sfârşitul lunii martie, urmând ca la finalul sezonului să se achite şi datoriile acumulate în acest an.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat, jucătorii au refuzat astăzi să se mai antreneze, înştiinţându-l pe Ciobotariu că vor intra în grevă până când vor primi ceva bani. Ei au ameninţat chiar că nu se vor prezenta la meciul cu Viitorul Constanţa, programat vineri, de la ora 21. Pe durata şedinţei de pregătire programată pentru astăzi, fotbaliştii au preferat să stea în sala de forţă şi să asculte muzică. Nici fotbaliştii şi nici anmtrenorul nu au dorit să facă astăzi nicio declaraţie.

“Nu vreau să comentez fiindcă orice declaraţie aş face, ar fi interpretată. Aşa că mă abţin”, a spus Adrian Pătulea, imediat ce a părăsit stadionul “Municipal”. La rândul său, Liviu Ciubotariu, a precizat că pentru a lâmuri situaţia problemelor finaciare, conducerea clubului ar trebui să ofere nişte răspunsuri. Numai că, atat Ciprian Damin, administratorul clubului (cel puţin în actele oficiale n.r.), cât şi Dragoş Iftime, preşedintele clubului refuză să comunice vreun punct de vedere.
Liviu Ciubotariu a atenţionat despre colapsul financiar în care se află FC Vaslui încă de după meciul cu FC Braşov, de luni.  "Trecem printr-o perioadă foarte grea. Niciodată în istoria clubului nu au mai fost asemenea momente. La Vaslui nu mai este raiul financiar de acum câţiva ani. Nu am luat licenţă până în momentul de faţă, însă mi-aş dori ca nu cumva să se stingă lumina şi să se închidă uşa", a declarat la conferinţa de presă de după meci.

Citeşte şi

Scandal la FC Vaslui. Ciprian Damian a făcut plângere penală pentru furt, acuzaţii fiind angajaţi ai lui Porumboiu

Adrian Porumboiu şi-a anunţat retragerea de la FC Vaslui printr-o scrisoare de adio: „Rămân fanul lor“

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor