VIDEO Dumitru Buzatu, într-o criză de nervi la şedinţa CJ Vaslui, a bătut cu pumnul în masă:„Vreţi să ne luăm la bătaie? Nu vreau să port mască!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, a izbucnit nervos în cadrul şedinţei din 21 mai, în momentul în care un consilier din opoziţie l-a atenţionat că este singurul din sală care nu poartă mască. Buzatu  susţine că nimeni nu îl poate obliga să poarte mască.

Sedinţa CJ Vaslui de joi, 21 mai, a avut parte de un episod furtunos ce i-a avut ca protagonişti pe preşedintele CJ şi consilierul PNL Liviu Iacob, după ce, pentru a doua oară consecutiv, Dumitru Buzatu a prezidat şedinţa refuzând să poarte mască de protecţie. 

Consilierul Liviu Iacob i-a reproşat lui Dumitru Buzatu că prin refuzul de a purta masca dă un exemplu nepotrivit atât consilierilor judeţeni PSD, cât şi cetăţenilor judeţului, în general. De asemenea, consilierii judeţeni liberali au invocat o dispoziţie dată chiar de preşedintele Dumitru Buzatu care prevede obligativitatea purtării măştii de protecţie de către angajaţii CJ Vaslui şi vizitatorii care intră în instituţie. 

„Eu mă simt ameninţat în momentul ăsta prin faptul că mare parte dintre dumneavoastră nu purtaţi corect măştile sau nu purtaţi deloc. (...) Este o lege care a fost votată în Parlament chiar de PSD privind obligativitatea purtării măştii şi vă rog frumos să facem o şedinţă în condiţii legale, în care toţi să ne simţim în siguranţă. (...) Sunteţi mai presus de lege? Asta e în semn de frondă sau de protest? Dacă vreţi, putem merge în faţa prefecturii, să protestăm că ne-au pus măşti”, a afirmat Liviu Iacob. 


Sursa video: vrn.ro

În replică, Dumitru Buzatu a izbucnit nervos, bătând cu pumnul în masă şi subliniind că refuză să poate mască de protecţie, însă acest lucru poate fi sancţionat numai de către instituţiile abilitate. El a adăugat că faptul că nu poartă mască nu împiedică bunul mers al şedinţei de Consiliu Judeţean. 

„Eu vă rog să credeţi că sunteţi în siguranţă aici. N-am auzit să existe printre noi vreun caz de infectare cu ceva, nu discut despre ceea ce toată lumea discută în momentul acesta. Este foarte bine că v-aţi conformat acestui ordin, dar asta nu înseamnă că toate conduitele trebuie să le fixaţi dumneavoastră. Poate sunt persoane care acceptă să ia şi amenzi şi altceva şi atunci, asta este, trebuie să luaţi notă de aceste conduite. (...) Nu-mi prescrieţi dumneavoastră conduitele mie şi nimeni din această sală! (...) Sunteţi liber să procedaţi cum vreţi! (...) Vreţi să ne luăm la bătaie, ce vreţi să facem? Sunteţi într-un cadru instituţional, nu puteţi să mă obligaţi pe mine, nu puteţi! (...) Nu vreau să port mască şi autorităţile competente pot lua măsurile de rigoare, dar nu sunteţi dumneavoastră autoritatea competentă”, a replicat Dumitru Buzatu consilierului liberal.

„Nici dumneavoastră nu ne puteţi obliga să ne simţim în nesiguranţă”, a spus indignat Iacob. „Atunci, simţiţi-vă în siguranţă, eu n-am nicio problemă", a continuat Buzatu. 

Liberalii au solicitat supunerea la vot a purtării de către preşedintele Buzatu a unei măşti de protecţie, lucru refuzat de acesta pe motiv că ”o conduită personală nu poate fi supusă la vot”. Dumitru Buzatu a mai anunţat că nu va purta mască nici la viitoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Vaslui.  

De menţionat că la şedinţă a fost prezent şi prefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan. Cu mănuşi şi mască mov, asortate ţinutei, prefectul de Vaslui a asistat cu capul plecat la disputa pe seama refuzului preşedintelui CJ Vaslui, în dreapta căruia se afla la prezidiu, fără a scoate vreo vorbă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat