VIDEO Două maşini au fost spulberate în apropiere de Vaslui, după ce unui şofer i s-ar fi făcut rău în trafic: „Am crezut că e explozie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un conducător auto în vârstă de 64 de ani a provocat un accident de circulaţie violent pe DN 24, în apropiere de Vaslui.

Accidentul a avut loc în după-amiaza de 16 aprilie, pe raza localităţii Muntenii de Jos, chiar în faţa locuinţei primarului comunei. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, un conducător auto se deplasa în direcţia Crasna-Vaslui. La un moment dat, pe o porţiune de drum drept, potrivit declaraţiilor date poliţiştilor, conducătorului auto i s-a făcut rău la volan şi a pierdut controlul asupra vehiculului. 

Maşina a pătruns pe contrasens, lovind alte două autoturisme care erau parcate în afara părţii carosabile. Acestea aparţineau primarului comunei  Muntenii de Jos, respectiv fiului său, şi au fost serios avariate. 

„Am auzit o bubuitură puternică, nu ştiam ce s-a întâmplat. Am crezut că e explozie. Apoi am văzut că e accident. Şoferul acuza dureri la spate, singur a mers până la salvare. Probabil, şocul. Maşina mea e daună totală, bine că nu au fost victime, morţi. Acum doua zile am cosit iarba (din zona accidentului n.r.), dacă o coseam azi, mă prindea. El venea pe contrasens, din faţă îi venea maşina. Ce prezenţă de spirit a avut şoferul ăla! A frânat şi a virat stânga. Noroc că nu i-a venit ceva din faţă şi lui, altfel îl prindea pe ăla şi pe astea două”, a declarat primarul comunei Muntenii de Jos, Dănuţ Creţu.

În urma impactului violent, conducătorul auto a fost rănit, însă nu a suferit leziuni grave, fiind transportat la spitalul din Vaslui pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul a indicat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Pe numele său, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Şoferul vinovat de producerea accidentului se afla la volanul autoturismului Kia

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG