VIDEO Cinematografele ar urma să ajungă în subordinea primăriilor. În Vaslui, cele două foste săli de proiecţie de film au ajuns în paragină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul cinematograf Modern a ajuns în paragină FOTO:adevarul

Proiectul de descentralizare în urma căruia fostele cinematografe ar urma să fie preluate de autorităţile locale este pe placul conducerii primăriei Vaslui, dar cu o condiţie: asigurarea sursei de finanţare pentru reabilitarea şi întreţinerea acestora.

Autorităţile locale vasluiene ar urma să preia în administrare mai multe cinematografe, tabere şcolare şi baze sportive aflate în paragină de peste 20 de ani. 

Potrivit proiectului de lege privind descentralizarea, Consiliul Local Vaslui ar urma să preia baza sportivă a Clubului Viitorul, terenurile deţinute, cantina cu spaţiile de cazare, precum şi Sala Polivalentă din Vaslui, transmite Mediafax.

Totodată, în administrarea municipalităţii vasluiene ar urma să treacă şi cele două cinematografe din Vaslui, respectiv "Modern", construit în 1972, şi "Independenţa", dat în folosinţă în 1987. Închise la scurt timp după revoluţie, cele două cinematografe sunt în paragină.

„Este bine că ne dau aceste cinematografe, dar ce am putea face cu ele în condiţiile în care la acţiunile pe care le organizăm la un mall din municipiu nu reuşim să umplem săli de 50 de locuri? Ei vor să ne oblige să le menţinem obiectul de activitate, adică proiecţia de filme, timp de 15 ani. Imaginaţi-vă că numai pentru reabilitarea lor ne-ar trebui vreo patru milioane de euro, iar pe urmă va trebui să pompăm bani în ele ani la rândul. Trebuie să se înţeleagă că lumea nu mai vine la cinematograf, mai ales de nivelul celor de pe timpul comuniştilor, cu 500 de locuri. Au mai fost tentative de predare a acestor obiective, dar fără a se asigura o finanţare de la nivel central nu avem ce face cu acestea“, a declarat pentru Mediafax, primarul muncipiului Vaslui, Vaslui Pavăl.

În ceea ce priveşte preluarea Clubului Sportiv „Viitorul“ edilul şef al Vaslui se arată foarte încântat de idee. Dacă se va materializa, atunci toată baza sportivă a clubului va fi preluată de Primărie, ceea ce înseamnă că Sala Polivalentă, Sala de Lupte, două terenuri de fotbal, terenuri de hanbal, etc., vor fi administrate de autorităţile locale. 

„Ceea ce-mi pare rău este că Guvernul nu a luat în calcul solicitarea noastră privind preluarea taberei de la Poiana Căprioarei, pe care am putea-o reabilita cu resurse proprii şi să o redăm circuitului naţional. De aceea, vom face o obiecţie la proiectul de lege şi vom solicita acest obiectiv", a mai spus primarul Vasile Pavăl.

Şi autorităţile locale din Bârlad vor primi „în dar“ fostul cinematograf „Bârladul“, construit în anul 1953. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort