VIDEO Cea mai bună reţetă de mucenici moldoveneşti. Cum se prepară delicioşii sfinţişori, unşi cu miere şi presăraţi cu  nucă măcinată, după reţeta bunicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mucenicii sau sfinţişorii, cum li se mai spune în Moldova, se fac o singură dată, pe 9 martie. Reţeta tradiţională e simplă, iar gustul e garantat.

Pe 9 martie se sărbătoreşte Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, sărbătoare căreia i se mai spune şi “Ziua celor fără nume”, a celor care nu au prenumele printre sfinţi sau Ziua bărbaţilor.

În fiecare zonă a ţării este serbată ziua, cei mai gustoşi mucenici fiind consideraţi cei făcuţi în Moldova. Reţeta e cât se poate de simplă, spun gospodinele. “Aceeaşi reţetă o făcea şi mama, noi am mai îmbunătăţit-o puţin. Sfinţişorii se fac din aluat de cozonac, se împletesc în formă de opt şi după ce îi scot din cuptor îi ung cu miere topită şi îi presar cu nucă măcinată. Se face şi varianta de post, din aluat simplu de pâine, unşi tot cu miere şi presăraţi cu nucă”, a spus, pentru “Adevărul”, Mioara Jora (67 ani), o gospodină autentică din Vaslui.

Pentru aluat (20 de mucenici):
500g faina
un cubuleţ de drojdie
250 ml lapte calduţ (pentru varianta de post înlocuiţi laptele cu apa)
150g zahar tos
1 ou (pentru varianta de post excludeţi oul din reţetă)
80g unt (pentru varianta de post înlocuiţi untul cu ulei sau margarină)
un praf de sare
Arome (coajă de lămâie şi de portocală), esenţă de vanilie etc

Cum se prepară aluatul Într-un castron sau un vas încăpător se pune făina şi în mijloc se face o gropiţă. Se adaugă drojdia (cu cinci minute înainte se pune la crescut cu o ceşcuţă de lapte călduţ, o lingură de făină şi o lingurăţă de zahăr), zahărul, sarea, oul, untul, aromele şi restul laptelui. Se frământă bine aluatul timp de 20-30 de minute până obţineţi un aluat elastic care nu se lipeşte de mână. Se lasă la dospit într-un loc călduţ, acoperit cu un prosop, timp de o oră. Apoi se răstoarnă aluatul pe masa de lucru şi se mai frământă puţin pentru a scoate aerul din el, dacă e nevoie se mai presoară făină.

Aluatul se împarte în biluţe egale şi fin fiecare se face o baghetă FOTO retete-de-mancare.ro

Cum se formează mucenicii Se împarte aluatul în 20 de biluţe de mărime egală. Din fiecare biluţă se face o baghetă lungă de aproximativ 70 cm care trebuie să aibă diametrul de circa un centimetru, chiar mai subţire. Apoi capetele se adună pentru a se stabili mijlocul ruloului, apoi se împleteşte ca un colăcel. La final, capetele se lipsec şi cercul format se răsuceşte pentru a-i da forma de opt. Sfinţişorii se aşează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Îi mai lăsăm la dospit cel puţin jumătate de oră. Înainte să-i dăm în cuptor îi ungem cu ou şi lapte. Se lasă la copt până se rumenesc uşor. Când sunt gata îi scoatem şi imediat îi ungem cu miere de albine topită, apoi presărăm nuca măcinată.

În altă variantă, mucenicii pot fi făcuţi din baghetele învărtite în formă de melc, fiecare capăt al baghetei în sens invers, pentru a forma un opt.

Dacă nu aveţi miere de albine sau nu vă place gustul mierii, puteţi însiropa mucenicii cu un sirop făcut din 300 gr zahăr şi 100 ml apă, puse la fiert până se dizolvă zahărul. Nuca măcinată poate fi înlocuită cu nucă de cocos.

VIDEO Cum se prepară, reţetă pentru 40 de mucenici

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată