Vasluienii sunt dezamăgiţi de 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei spun că în ultimele luni s-au confruntat cu mari greutăţi. Mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă, şi mai mulţi au avut parte de salarii micşorate, cu toţii, însă, speră într-o schimbare în bine în 2011.

Anul 2010 nu a fost unul pe aşteptările vasluienilor şi bârlădenilor. Dacă cei mai în vârstă se plâng de micşorarea pensiilor, cei mai tineri sunt şi ei nemulţumiţi de scăderea veniturilor sau de pierderea locurilor de muncă. Proaspeţii absolvenţi tânjesc după un job, fie el în ţară sau în străinătate. În acelaşi timp, mămicile aruncă cu pamperşi murdari înspre guvernanţi după ce aceştia au umblat la banii pe concediile de maternitate şi au modificat legea acordării acestor drepturi.


Angajarea, pentru norocoşi


Puţini sunt cei ce au reuşit să treacă uşor peste  greutăţile aduse de 2010, anul de maximă austeritate. „Am reuşit să mă angajez repede după ce mi-am terminat studiile. Am însă foarte mulţi prieteni care nu au reuşit acest lucru şi asta pentru că sistemul de educaţie din ţara noastră e bolnav. Eu mă consider norocos şi sper ca în 2011 să evoluez din punct de vedere financiar“, a spus Adrian Sandu, inginer.


Cei mai mulţi dintre locuitorii judeţului Vaslui, care este considerat şi polul sărăciei din România, nu plâng după anul ce stă să se încheie şi trăiesc cu speranţa că în 2011 traiul lor va fi mult mai bun.


„Am avut o tentativă eşuată de a-mi găsi un loc de muncă în străinătate şi din toamnă mi-am reluat studiile. Am fost nevoit să le întrerup din cauza problemelor financiare şi sper ca acest lucru să nu se mai întâmple pe viitor“, a povestit Aurel S., student.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”