Vaslui: Vor cinematografe, microbuze şi siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasluienii şi-au spus la început de an nemulţumirile legate de problemele oraşului, pe care speră ca aleşii să le rezolve. Unii îşi doresc refacerea celor două cinematografe pentru a se putea relaxa, alţii mai multe locuri de muncă. Bârlădenii speră să aibă un oraş fără câini.

Cea mai mare nemulţumire a locuitorilor municipiului reşedinţă de judeţ este cea legată de renovarea celor două cinematografe din oraş, care au ajuns adăpost pentru oamenii străzii.


„Aş vrea să se refacă cinematografele. Locuiesc lângă Cinema Independenţa de 30 de ani şi mă doare sufletul când văd ce a ajuns. Nu numai că e o ruină, dar e şi adăpost pentru vagabonzi. L-au vandalizat şi nimeni nu vrea să facă ceva“, a spus Maria Huţanu, pensionară.


Bârlădenii se tem de câini comunitari


O altă nemulţumire a vasluienilor este legată de transportul în comun întrucât nu se practică şi aici genul de transport în sistem maxi-taxi.


„M-am săturat să aştept un autobuz câte o jumătate de oră. De ce să nu avem şi noi maxi-taxi ca în alte oraşe? Pe lângă faptul că autobuzele sunt vechi şi abia mai circulă, nu sunt nici condiţii. Cei de la Primărie nu suportă concurenţa?“, se întreabă Cristian Bumbu, şomer.


Oamenii vor să se creeze mai multe locuri de muncă, problemă care îi plasează pe prima poziţie în topul naţional al ratei şomajului. „Aş vrea ca în 2011 cei care ne conduc să se gândească mai mult la şomerii din judeţ. Le doresc putere de muncă să poată atrage cât mai mulţi investitori“, a adăugat Cristian Bumbu, şomer.
2011 este un an în care bârlădenii au aşteptări mari de la autorităţi. Ei vor să nu mai tremure de frică din cauza câinilor vagabonzi de câte ori merg prin cartierele mărginaşe.


„Îmi este teamă să merg noaptea pe stradă. Locuiesc în cartierul Podeni şi fac în aşa fel ca până la căderea nopţii să ajung acasă. Şi în timpul zilei mi s-a întâmplat să fiu atacată de câinii care stau în grupuri pe marginea drumurilor“
, s-a plâns Ioana Farmache, elevă.


Aceeaşi nemulţumire este împărtăşită şi de Gina Dorofte, şomeră. „Câinii vagabonzi ar trebui să fie o prioritate pentru edilii bârlădeni. Sute de persoane ajung la spital din cauza muşcăturilor patrupedelor“, spune femeia. 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”