Vaslui: Rotaract a ajutat copiii săraci de la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au fost premiaţi de Rotaract

15 copii din 5 localităţi din mediul rural au primit bani de la membrii Clubului Rotaract Vaslui pentru talentul lor. Este vorba de câţiva elevi din clasele primare care au participat la un proiect finanţat de Consiuliul Judeţean (CJ) Vaslui prin progamul de finanţare nerambursabilă a activităţilor nonprofit din domeniul culturii.

Intitulat „Cartea copilăriei mele", proiectul a avut ca scop atragerea micuţilor din şcolile rurale către bibliotecă şi s-a întins pe durata a patru luni. Copiii au trebuit să compună câteva eseuri în care şi-au descris povestea vieţii aşa cum au ştiut ei mai bine şi pe care le-au trimis, ulterior, spre jurizare.  „În general, proiectele noastre se adresează mediului rural, acolo unde se ştie că cei mici nu au aceleaşi posibilităţi ca ale elevilor de la oraş. Am găsit şi de această dată câţiva copii mai mult decât talentaţi care ne-au demonstrat că limba română nu e o necunoscută la vârsta lor. Toate au fost frumoase, însă doar 15 au primit o mică sumă de bani", a declarat Ionuţ Mancaş, membru al Clubului Rotaract.

Bani pentru rechizite şi cărţi

Marea câştigătoare a proiectului se numeşte Iuliana Chiriac, elevă în clasa a III-a la şcoala din localitatea Muntenii de Sus. Eseul său a scos în evidenţă o realitate crudă din viaţa ei, povestea fiind aplaudată la scenă deschisă de cei care au participat la premiere. Tatăl Iulianei nu are serviciu, iar mama ei este plecată în Italia la muncă, tocmai pentru a-i trimite bani pentru şcoală. „Mă bucur că am câştigat şi vreau să le mulţumesc celor de la Rotaract. Îmi voi cumpăra rechizite şi multe cărţi cu aceşti bani, pentru că îmi place foarte mult să citesc", a spus Iuliana.

„Astfel de proiecte nu pot decât să ne bucure pe noi, cadrele didactice din mediul rural. Se ştie că elevii de la ţară nu au acces la cărţi decât atunci când vin la şcoală, deoarece acasă trebuie să se ocupe de gospodărie. Ar trebui ca astfel de activităţi să fie mult mai dese pentru că şi în mediul rural sunt copii foarte deştepţi şi talentaţi", a spus şi Daniela Adam, cadru didactic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein