Vaslui: Portret / Anca Diaconu îmbină artele plastice cu muzica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasluianca în vârstă de 19 ani are deja o expoziţie de pictură în palmares şi câteva zeci de premii obţinute împreună cu Corala „Fantasia“, dar şi solo.

Adolescenta măturiseşte că desenează de când se ştie, iar de pictat a început din clasa a III-a. Evident, pereţii casei au avut mult de „suferit“. „Părinţii au trebuit să zugrăvească de multe ori“, îşi aminteşte amuzată Anca, adăugând că „pictura şi desenul reprezintă o modalitate de a mă exprima, de a mă descărca în unele momente“.


Spune că încearcă să-şi definească un stil propriu, iar până acum a făcut atât lucrări grafice, cât şi schiţe, picturi sau chiar desen tehnic.


Prim-solista Coralei „Fantasia“


„Cel mai mult îmi place grafica, iar de ceva timp a început să-mi placă şi culoarea“, precizează Anca. Tot în grafică vrea să se perfecţioneze pe mai departe. A susţinut deja un test şi este ca şi admisă la facultatea de grafică, la o universitate din Danemarca. „Vreau să încerc şi altceva. Acolo sunt mult mai multe deschideri, alte oportunităţi. În plus, şi sistemul de învăţământ este altul, multă practică şi aproape zero teorie“, explică Anca motivul pentru care a ales să-şi continue studiile peste hotare.


În toamna anului trecut, a avut prima expoziţie, foaierul Casei de Cultură Vaslui şi speră ca în viitorul apropiat să îşi prezinte noile lucrări. Până atunci încearcă să se iniţieze şi în sculptură, disciplină la care se pregăteşte deja, avându-l îndrumător pe renumitul sculptor Gheorghe Alupoaie.


De şapte ani, adolescenta cochetează şi cu muzica. „De mică am început să cânt prin baie şi prin casă. Apoi, o colegă mi-a propus să merg la corul domnului profesor Vasile Negură. Am fost acceptată imediat, iar după o lună am plecat cu «Fantasia» în Germania“, a spus Anca. În scurt timp, a devenit prim-solista Coralei „Fantasia“, alături de care a câştigat zeci de premii la concursurile şi festivalurile de profil din ţară şi străinătate. În paralel, a început şi o carieră pe cont propriu, cu piese pop, folk sau jazz la diverse evenimente. 


A jucat în „Poliţist, adjectiv“


Vasluianca şi-a trecut în portofoliu şi un rol jucat în filmul „Poliţist, adjectiv“, regizat de Corneliu Porumboiu. A aflat de casting de la colegi şi a reuşit să convingă comisia să-i acorde credit pentru a o personifica pe Doina.


„Eram una dintre cei care fumau iarbă. Oricum, rolul meu nu pot spune că a fost foarte greu, mai ales că nu am avut multe replici de spus. Personajul pe care l-am jucat, Doina, era puţin ciudat“, a precizat Anca, adăugând că, pe viitor, nu ar refuza alte roluri în filme.

_______________

profil
născută. 13 august 1992, Vaslui.
studii. Este elevă în clasa a XII-a la Liceul „Emil Racoviţă“ Vaslui, profil ştiinţe sociale.
familie. Este singură la părinţi.

întrebări şi răspunsuri

Ce ai pune pe primul loc, muzica sau desenul?
Chiar dacă desenez de mică, muzica e pe primul loc. Încerc să le ţin acum la acelaşi nivel. Prin muzică reuşesc să mă exprim mai bine, mă simt mai detaşată. Oricum, sunt momente în care te plictiseşti de desen şi vrei să cânţi, şi invers.
Vei încerca să-ţi construieşti o carieră peste hotare?
Plec la studii în Danemarca tocmai pentru că acolo sunt alte oportunităţi. Aici, în România, din păcate, nu poţi face cine ştie ce. Însă, dacă lucrurile se mai schimbă, capătă un echilibru, probabil că am să mă întorc.

ce-i place
Adolescenta mărturiseşte că îi place foarte mult să facă sport şi să fie înconjurată de prieteni. „Nu pot rezista fără oameni în jurul meu. Iar ca sporturi, îmi plac plimbările cu bicicleta, cu rolele şi am practicat câţiva ani karate“, a spus Anca Diaconu.

ce nu-i place
Anca spune că nu-i poate suferi pe ipocriţi, prefăcuţi şi mai ales pe mincinoşi. „Nici cu trezirea de dimineaţă nu pot spune că mă obişnuiesc uşor“, a adăugat artista.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie