Vaslui: Părinţii îşi pot duce copiii la săniuş pe Pârtia Bahnari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată la aproximativ 5 kilometri de Vaslui, pârtia de săniuş de la Bahnari este deschisă zilnic între orele 10.00 şi 23.00.

Tinerii pot profita de zăpadă pentru a se da cu sania sau schiurile pe pârtia din suburbia vasluiană Bahnari. Pârtia are o lungime de 300 de metri şi a fost catalogată la gradul III de dificultate.

Transport asigurat

„Oficial, pârtia a fost deschisă de la 1 decembrie, însă a devenit funcţională abia după ce a nins mai mult, astfel încât să se aştearnă un strat apreciabil de zăpadă. Pentru a veni în sprijinul celor care vor să meargă la săniuş, am pus la dispoziţie un autobuz care face curse din oră în oră şi asigurăm asistenţă medicală de specialitate, în intervalul 10.00-23.00“, ne-a spus viceprimarul Valeriu Caragaţă.

Cei mai încântaţi de amenajarea pârtiei sunt tinerii, care au astfel un loc unde pot să se distreze împreună cu prietenii. „De când a nins am venit în fiecare weekend aici împreună cu prietenii. În plus, putem să facem şi un grătar, astfel că avem toate motivele să petrecem sfârşitul de săptămână pe pârtie“, a spus Alexandru Dedu, un vasluian în vârstă de 21 ani. 

La baza pârtiei, administratorii au construit şi o cabană, unde cei înfriguraţi se pot încălzi cu un pahar de ceai sau vin fiert, pentru 1,5 lei. Tot de aici, puteţi închiria gratuit, prezentând numai buletinul, una din cele 50 de sănii achiziţionate de edili.

Bârlădenii merg la săniuş în Grădina Publică

În Bârlad nu există locuri special amenajate pentru sănuiş, însă părinţii îi pot duce pe cei mici să se dea cu sania în Grădina Publică. „E frumos pentru că se adună foarte multă lume. Dacă noi, părinţii, stăm deoparte, cei mici se împrietenesc imediat unul cu celălalt. E păcat să treacă iarna şi să nu-i lăsăm pe copii să se bucure de ea“, a afirmat George Marin, tatăl unui băieţel de şase ani.

Alţi bârlădeni aleg Grădina Publică pentru a admira tabloul de iarnă format de vegetaţia plină cu nea. „E liniştitor să stai printre copacii plini de zăpadă. Anotimpul  friguros are frumuseţea lui, mai ales în mijlocul naturii“, ne-a spus şi Cătălin Hrubaru, 29 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor