Vaslui: Lefurile directorilor: mari pe hârtie, mici în buzunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Ursanu, inspector şcolar general adjunct IŞJ Vaslui

Managerii spun însă că salariile cu care se laudă IŞJ Vaslui sunt ireale şi că veniturile lor sunt mult mai mici.

Potrivit documentului „copie a veniturilor nete din învăţământ“, postat pe site-ul inspectoratului, mai bine de jumătate dintre directorii vasluieni ar avea salarii de peste 3.000 de lei. Managerul unei şcoli ar pleca acasă chiar cu 4.200 de lei în fiecare lună.

Este vorba despre Mihail Manciu, directorul Şcolii de Muzică şi Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bârlad. Potrivit statelor de plată ale IŞJ, Manciu ar fi cel mai bine plătit profesor din sistemul de învăţământ vasluian. În realitate, spune directorul bârlădean, leafa pe care o primeşte pe lună este de aproape două ori mai mică.


„Vinovaţii trebui să plătească“

Manciu afirmă că a observat mai demult statele de plată mincinoase ale IŞJ, însă nu i-a contactat pe şefii învăţământului vasluian pentru că „ar fi o prostie“ din partea sa să vorbească cu aceştia. Directorul susţine că salariul său net este de 2.600 de lei. „Nu am eu un salariu atât de mare. Chiar m-au mai întrebat şi alţi colegi despre acest lucru şi am rămas bulversat când am văzut acea listă. Aş vrea eu să am un salariu aşa de mare, aş umbla şi eu în alte haine, aş conduce o maşină mai bună. Comparativ, salariu meu este de două ori mai mic decât cel pe care îl luam înainte de Revoluţie“, ne-a spus Mihail Manciu.

Un caz similar este cel al lui Gheorghe Cârjă, directorului Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ din Vaslui. Fost inspector general, Cârjă a mai condus acest liceu timp de 8 ani, în perioada 1997-2005, fiind unul dintre cei mai longevivi directori din judeţ. Venitul său postat pe site este de 3.126 de lei, însă în realitate, managerul susţine că nu a luat mai mult de 2.500 de lei. Acesta ne-a declarat că pe vremea când ţinea el frâiele învăţământului vasluian nu au existat niciodată astfel de probleme şi că vinovaţii ar trebui să plătească.

Reacţia IŞJ: „Dacă aşa scrie, aşa e!“
„Eu nu am luat în mână atâţia bani niciodată. Nici când eram la şefia inspectoratului nu câştigam atât. Vă arăt fluturaşul, că doar nu-s nebun. Sunt profesor de matematică şi cred că ştiu să îmi calculez salariul“, ne-a declarat directorul vasluian.

Deşi directorii „îmbogăţiţi“ pe hârtie s-au arătat dispuşi să demonstreze cu fluturaşul de salariu că IŞJ Vaslui le-a „umflat“ lefurile, şefii acestei instituţii frizează penibilul şi spun că veniturile postate pe site sunt reale.
„Nu este nicio greşeală. Dacă aşa scrie în acel document, aşa este!“, a comentat, Vasile Ursanu, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Vaslui.

IŞJ Vaslui, corigent la comunicarea online
Site-ul instituţiei care conduce învăţământul vasluian, www.isj.vs.edu.ro, pare a fi lăsat uitării de către reprezentanţii IŞJ. Cu o interfaţă greoaie, care mai mult bagă „în ceaţă“ utilizatorii decât îi ajută, pe această pagină web rar sunt postate evenimentele sau activităţile derulate în educaţia vasluiană. De exemplu, nici până la această oră rezultatele de la Evaluarea Naţională nu au fost postate, deşi cele mai multe inspectorate le-au pus pe internet încă de acum câteva zile.

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Un gigant american cu firme în România concediază 14.000 de angajaţi
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Casa Albă a concediat toți membrii agenției de urbanism responsabilă cu patrimoniului arhitectural din Washington D.C. Trump vrea remodelarea Capitalei după propria viziune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii