Vaslui, judeţul violatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infracțiunile de viol au continuat să le dea mari bătăi de cap oamenilor legii vasluieni şi în anul 2011.

Potrvit datelor prezentate de conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), Vasluiul s-a situat în 2011 pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte infracţiunile de viol. Cifrele arată că, faţă de 2010, anul trecut s-au constatat 132 de violuri, cu 30 mai multe decât în perioada amintită.

Lipsa de educaţie, principala cauză

Poliţiştii vasluieni cred că principalele cauze pentru numărul atât de mare al infracţiunilor de viol sunt lipsa de educaţie şi alcoolul. De altfel, problema cea mai mare se întâlneşte în mediul rural, acolo unde au avut loc 84 de astfel de fapte din totalul mai sus amintit.

„Deşi am demarat nenumărate campanii de prevenire, am împărţit şi telefoane mobile gratuite bătrânilor de la sate, numărul violurilor a crescut destul de mult. De aceea, am decis ca astfel de infracţiuni să devină o prioritate pentru noi în 2012. Eu sper să reuşim  să ne atingem obiectivele propuse, însă, din păcate, mai ales în mediul rural, numărul lucrătorilor noştri este foarte mic", a recunoscut şeful IPJ Vaslui.

De altfel, per ansamblu, infracţiunile legate de viaţa sexuală clasează judeţul nostru pe un ruşinos loc II la nivel de ţară. De asemenea, cifrele inspectoratului arată că Vasluiul ocupă poziţia a doua la nivel naţional în ceea ce priveşte omorurile şi poziţia a patra în ceea ce priveşte tentativele de omor.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă