Vaslui: Clanurile din Murgeni care au dus „războiul ţigănesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

VASLUI Rromii din „ceata" Sănduleştilor şi cei ai Muruieştilor din localitatea Murgeni sunt protagoniştii celei mai mari bătăi cu săbii din estul ţării

UPDATE 17:30 Cei cinci rromi reținuți de polițiști ieri au fost lăsați în libertate de magistrații de la Murgeni. Aceștia au decis ca bătăușii să primească interdicția de a părăsi localitatea.

UPDATE 12:30 Cei cinci tineri reținuți după scandalul de la Murgeni sunt la această oră audiați de procurorii de la Murgeni, care vor decide dacă îi vor trimite în fața instanței de judecată.

Oraşul vasluian Murgeni s-a transformat de duminică în Vestul Sălbatic, după ce peste 300 de rromi din două clanuri s-au tăiat cu săbiile şi şi-au împărţit pumni în mijlocul străzii.

Mărul discordiei este o partidă de barbut, jucată duminică între Sănduleşti şi Murueşti. Petru Mărăcine, din primul clan, a pierdut 2.000 de euro, bani care ar fi trebuit să ajungă în buzunarul lui Viorel Mamai, din „ceata" Muruieştilor.

„Au venit fraţii mei să mă ia, ca să nu pierd toţi banii. Mamai a făcut scandal, iar fratele meu, Ştefan Cantemir, i-a dat o palmă. Apoi am plecat. Muruieştii ne-au urmărit până la Murgeni, ne-au atacat cu săbii şi furci şi mi-au distrus maşina", a declarat Petru Mărăcine. Pentru a aplana conflictul, luni au venit la Murgeni judecătorii ţiganilor.

CITEȘTE: Audierile în cazul rromilor bătăuși de la Murgeni continuă

Război între clanurile ţigăneşti din Murgeni

Au încălcat judecata ţigănească

„S-a stabilit că trebuie să primesc 1.000 de euro şi să mi se plătească daune la maşină. Muruieştii au fost de acord, dar apoi s-au sucit", a mai spus Mărăcine. Cum vinovaţii nu şi-au ţinut cuvântul, marţi a urmat al doilea măcel. De data aceasta, la „războiul ţigănesc" au participat peste 300 de rromi din cele două clanuri. După lupta cu săbii şi furci din mijlocul oraşului, şapte oameni au ajuns direct la spital, iar peste 100 la Poliţie, pentru audieri.

„E greu de vorbit cu ei. Îşi schimbă tot timpul declaraţiile, nu recunosc nimic", a spus Cătălin Popa, comanadant adjunct al Poliţiei Vaslui. Aseară, oamenii legii au reţinut cinci persoane şi au întocmit 11 dosare penale.

Cei arestaţi pentru 24 de ore şi care vor ajunge astăzi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sunt Viorel Mamai, din clanul Muruieştilor, şi Petru Mărăcine, Ştefan Dolănescu, Ştefan Cantemir şi Ştefan Napoleon, din tabăra adversă. În paralel, bulibaşa Vasile Tănase, zis şi Limbrian, a impus o a doua judecată cu stabori din Galaţi.

Clanurile, mereu
în scandal

Sănduleştii şi Murueştii sunt cunoscuţi în Murgeni ca bătăuşi. „Cei mai violenţi sunt Sănduleştii. Multe scandaluri au pornit din cauza lor", a declarat Jenică Panica, primarul oraşului. Edilul a adăugat că celălalt clan îl are ca lider pe  Petru Sandu, zis Flagăra, care se ocupă şi de cămătărie.

Muruieştii sunt conduşi de Aurel Tănase, zis Jăndărică, şi de Dumitru Tănase, zis Băbăel. Dacă primul este un bătrân judecător, Băbăel este un tânăr abia venit din străinătate. Acesta din urmă a comis peste hotare mai multe furturi. „Vreau puşcărie dacă suntem vinovaţi. Nu mai cred în judecata ţigănească", a urlat ieri în faţa poliţiştilor Băbăel

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?