Vaslui: Amendează şoferii şi aduc acuzaţii la instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile Poliţiei Comunitare au fost deja inscripţionate cu noua titulatură

Poliţiştii comunitari vor deveni agenţi locali cu noi atribuţii. Noua structură va fi înfiinţată de la 1 ianuarie în subordinea Consiliului Local Vaslui. Legea privind înfiinţarea Poliţiei Locale intră în vigoare la începutul anului viitor, însă şefii Poliţiei Comunitare Vaslui au dat deja dispoziţie ca maşinile să fie inscripţionate cu noua titulatură.

„Legea de înfiinţare a Poliţiei Locale a apărut încă din vara acestui an, iar în aceste zile aşteptăm să fie publicat în Monitorul Oficial şi Regulamentul de funcţionare şi organizare a acestei noi structuri“, a declarat Laurenţiu Turbatu, directorul Poliţiei Comunitare Vaslui.

Agenţii Poliţiei Locale vor putea aplica sancţiuni la regimul circulaţiei rutiere, vor executa mandate de aducere şi vor asigura măsuri de protecţie la executările silite. Pentru a face faţă cu brio noilor atribuţii, agenţii vor fi instruiţi de specialişti din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Vasluienii cer eficienţă

„Având în vedere noile sarcini pe care le vor avea agenţii de poliţie, aceştia vor trebui instruiţi. Noi avem deja colaborări cu Poliţia Rutieră şi cu reprezentanţii de la Ordine Publică, însă, probabil, agenţii Poliţiei Locale vor urma cursuri de instruire de câte trei sau şase luni, la fel ca şi angajaţii MAI“, a explicat Laurenţiu Turbatu.

Locuitorii din Vaslui preferă ca poliţiştii comunitari să intervină mai rapid şi mai eficient când sunt probleme de ordine publică.  „În loc să-i văd pe poliţişti că stau şi păzesc parcările sau încearcă să dirijeze circulaţia, prefer să facă mai multă ordine în cartiere. Ar trebui să-i ţină sub observaţie pe tinerii care fac scandal, pe beţivi, să vadă că avem şi destul de mulţi hoţi“, ne-a spus Cristian Postelnicu (36 ani), inginer.

Poliţia Comunitară Vaslui are  70 de salariaţi, din care 62 sunt agenţi de poliţie. Parcul auto este compus din 6 autoturisme şi 5 mopede. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!