Vaslui: Ajutoare pentru copii săraci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca în fiecare an, membrii clubului Rotaract au demarat o campanie de ajutorare a copiilor săraci din zonele defavorizate ale județului.

Prima locație a fost comuna Lipovăț, acolo unde cei de la Rotaract au făcut fericiți 30 de copii. „Înarmați" cu  pachete pline cu jucării și dulciuri, aceștia au poposit la grădinițele din satele Corbu și Căpușneni.

Ca să nu rămână datori, micuții le-au cântat și le-au recitat poezii, mulțumindu-le în cor pentru cadourile primite.

Micuții au primit dulciuri și jucării

„Astăzi, am mai punctat o acțiune a Rotaractului, așa cum facem an de an, în apropierea zilei de 1 iunie. Ne-am bucurat enorm când am văzut că am putut face atât de multe fețe fericite. Următoarele două locații sunt Bahnari și Bălteni, acolo unde alți câțiva zeci de micuți sunt oropsiți de soartă", a spus Diana Huzum, membru al clubului Rotaract.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”