Interviu Varela: „Aş vrea să joc la Real Madrid sau Sporting Lisabona“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fernando Varela este unul dintre cei mai apreciaţi fundaşi de la Vaslui FOTO:adevarul

Calificarea în sferturile cupei Africii cu naţionala Capului Verde, l-a făcut pe Fernando Varela un jucător extrem de fericit, mai ales că a şi înscris împotriva Angolei.

Într-un interviu acordat celor de la gsp.ro, Varela a declarat că este foarte fericit de calificarea naţionalei sale în această fază a competiţiei, susţinând că el şi colegii săi „au scris istorie la Cupa Africii“.

Întrebat dacă ar vrea să joace într-un alt campionat decât cel al României, fundaşul Vasluiului a recunoscut că i-ar plăcea să joace la două dintre cele mia puternice echipe din Europa. „Asta chiar nu ştiu, nici nu m-am gîndit. Vreau la Real Madrid. Îmi place şi Sporting, e echipa mea preferată din Portugalia, mai ales că acolo joacă şi unul din fiii mei. Dar, deocamdată, sunt jucător al Vasluiului. Păcat că sunt departe de copii şi familie, asta mă doare“, a declarat Varela. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”