Un vasluian s-a înrolat cu acte false în Armată ca să scape de gura mamei. A păcălit cu succes sistemul timp de 5 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi Armata Română FOTO Adevărul

Un bărbat de 32 de ani din Vaslui a reuşit să se angajezeşi să activeze timp de cinci ani în Armată, falsificând un certificat de absolvire a liceului.

Gheorghiţă Feluşcă (32 ani) a ajuns în vizorul procurorilor militari şi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în formă continuată la fals intelectual.  În faţa anchetatorilor, tânărul a recunoscut că a absolvit doar zece clase. Deşi s-a înscris la mai multe licee din Vaslui şi Negreşti, pentru a-şi continua studiile la fără frecvenţă, nu a reuşit deoarece în aceeaşi perioadă lucra, în paralel, ca şofer şi nu avea timp de şcoală.

Pentru a mulţumi pe mama sa, care îi solicita mereu să-şi termine studiile liceale şi pentru a putea accede mai uşor în cadrul structurilor militare, în anul 2012 Gheorghiţă Feluşcă a apelat la o persoană pentru a-i falsifica un certificat de absolvire a Liceului ”Emil Racoviţă” din Vaslui. Feluşcă a procurat un certificat ce aparţinea unei colege de serviciu, după care s-a realizat falsul.

În baza certificatului şi a foii matricole falsificate, în anul 2012 vasluianul şi-a depus dosarul, în vederea angajării în Armată, la Centrul Militar Vaslui. Ulterior documentele au trecut şi prin alte comisii de la Centrul zonal de selecţie de la Câmpulung Moldovenesc, respectiv de la o unitate militară din Piteşti.

În baza documentelor false, a obţinut copii legalizate la un birou notarial din Vaslui. Procurorii au extins cercetările pentru a stabili în ce măsură notarii au legat respectivele documente. Angajat în Armată ca militar, Gheorghe Feluşcă a activat până în anul 2017, când, după ce s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva sa şi-a dat demisia.

Tânărul, care în prezent lucrează ca şofer în străinătate, a invocat că nu ar fi recurs la acest gest, dacă mama sa nu ar fi insistat să se angajeze în armată. Tribunalul Vaslui a dispus condamnarea sa la 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, fiindu-i stabilit un teremen de supraveghere timp de doi ani. 

”Instanţa apreciază că inculpat ul a avut reprezentarea faptului că prin acţiunile sale determină atestarea de date false de către persoanele implicate în procesul de recrutare, urmărind astfel obţinerea unui punctaj superior celui pe care l-ar fi obţinut în lipsa activităţii sale infracţionale, acţionând cu intenţie directă. Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, ţinând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”, au precizat judecătorii în motivarea hotărârii.

Decizia instanţei vasluiene a rămas definitivă, nefiind atacată de niciuna dintre părţile din dosar.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur