Un bărbat de 35 de ani a murit electrocutat în timp ce a încercat să salveze o familie dintr-un incendiu: „A sărit gardul desculţ şi a căzut secerat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu devastator s-a produs în noaptea de 3/4 august în localitatea Vinderei din judeţul Vaslui, locuinţa unui localnic fiind distrusă în totalitate. Un bărbat care ştia că la vecinul său venise fiul cu familia în concediu a alergat să-i salveze, însă a murit electrocutat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, localnicii au fost cei care au sunat la 112 după ajutor. Aceştia au anunţat că este posibil ca în casă cuprinsă de flăcări să fie prinşi proprietarul dar şi fiul acestuia cu soţia şi cei doi copii. Aceştia din urmă erau veniţi să petreacă la casa părintească concediul. 

Până la sosirea echipajelor de intervenţie, localnicii au încercat să intervină pentru stingerea incendiului şi salvarea persoanelor. Un băbat de 35 de ani, văzând flăcările uriaşe, a alergat din casă desculţ spre locuinţa vecinului său, fără să bănuiască că gestul său avea să-i aducă moartea.

”A alergat desculţ, a sărit gardul şi a căzut secerat, fiind electrocutat. În zonă căzuse un fir electric care s-a topit din cauza efectului termic produs de incendiu. Bărbatul electrocutat a fost găsit decedat lângă gard la sosirea echipajelor de intervenţie”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent la întreaga locuinţă, care de altfel a şi ars în totalitate. Ulterior, membrii familiei despre care nu se ştia nimic au fost găsit la două locuinţe din apropiere, unde aceştia s-au refugiat după ce s-au salvat din flăcări.

Bărbatul de 43 de ani, fiul proprietarului, a suferit arsuri pe aproape de gradul II ŞI III pe 30% din suprafaţa corpului, dar şi plăgi tăiate. Pentru a-şi salva cei doi copii din foc, acesta a spart geamurile locuinţei, moment în care s-a rănit la mâini. El a fost transportat la spitalul din Bârlad pentru îngrijiri.

Din primele cercetări ale pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al unui cablu electric deteriorat. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabi împrejurările exacte ale producerii incendiului.

Moartea tragică a bărbatului care a încercat să-şi salveze vecinii a stârnit revoltă printre localnici, care afirmă că reprezentanţii societăţii de distribuţie a energiei electrice au intervenit cu întârziere în acest caz.

„Cineva trebuie sa răspundă pentru moartea lui Ionut Manolache, el a plecat de acasă să ajute la stingerea incendiului şi a murit electrocutat pentru nişte inconştienţi! Delgaz Grind trebuie sa răspundă de ce au oprit curentul după aproape 20 de minute de la primirea apelului? în această seară putea să moară oricare din cei care au vrut să ajute, dar Dumnezeu l-a luat pe Ionut. Dumnezeu să te ierte suflet bun şi săritor!”, a transmis primarul comuneiu Vinderei, Ionuţ Ghiur, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică