Un asistat social, obligat să-i plătească daune morale şefului unui centru de plasament pe care l-a numit pe Facebook „bandit care fură mâncarea copiilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leonard Bîrzu (foto geacă albastră) este şeful centrelor de plasament din Negreşti Sursa foto VRN.ro

Un director din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a dat în judecat un asistat social, fost rezident al centrului pe care îl conduce, acuzându-l că i-a adus prejudicii de imagine prin intermediul postărilor pe reţelele de socializare.

Leonard Bîrzu este director al centrului de plasament din Negreşti, aflat în subordinea DGASPC Vaslui, iar în urmă cu un an s-a aflat în centrul unui scandal mediatic, în presa locală din Vaslui fiind acuzat că gestionează defectuos fondurile privind hrana beneficiarilor.

În aceeaşi perioadă, un beneficiar al centrului de plasament a scris pe Facebook mai multe postări, aducând acuzaţii grave la adresa directorului Bîrzu. Acesta din urmă l-a acţionat în judecată, invocând că îi prejudiciază imaginea. Leonard Bîrzu a solicitat judecătorilor să-l oblige pe Constantin Ivaşc să-i achite 20.000 de lei şi să dispună închiderea contului de Facebook pe care acesta îl deţine.

”În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul este locuitor al oraşului Negreşti şi locuieşte în locuinţa socială acordată de primărie în cadrul fostului spital din Negreşti. S-a arătat că, încă din anul 2015 acesta a început o campanie de denigrare a sa, care este directorul Centrului de plasament din orş Negreşti. Reclamantul a susţinut că a fost numit prin postările pârâtului hoţ, criminal, dar şi că ar fi furat bani din cadrul instituţiei pe care o conduce, bani cu care şi-ar întreţine amanta”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Vaslui. 

Acuzaţiile pe Facebook

În dovedirea susţinerilor, Bârzu a prezentat instanţei şi copii ale postărilor din datele de 20.05.2017 şi 21.05.2017 prin care asistatul social i-ar fi adus mai multe jigniri şi acuze, numindu-l ”hoţ, criminal, câinele de serviciu al lui B., animal, nesimţit, dar şi că ar avea o amantă şi că ar duce-o bine pe spatele copiilor orfani”.

În apărarea directorului centrului de plasament, au dat declaraţii la instanţă şi doi martori care au afirmat că mesajele postate pe reţeaua de socializare facebook au fost cunoscute de mai multe persoane dar şi că postările ”l-au afectat pe reclamant, atât din punct de vedere al imaginii, cât şi pe plan personal- în relaţia reclamantului cu soţia sa”

La rândul său, asistatul social a invocat că de fapt directorul centrului de plasament este vizat de mai multe anchete penale, urmare a plângerilor sale, şi că acţiunea îndreptată împotriva sa este o formă de şantaj.

În urma administrării probelor, judecătorii au dat câştig de cauză directorului centrului de plasament.

”Instanţa consideră că afirmaţiile pârâtului pe facebook cu privire la pretinsa lipsă de moralitate a reclamantului, expresiile jignitoare, de genul hoţ, criminal, animal, folosite  sunt de natură să aducă atingere onoarei şi demnităţii acestuia. Evident că reclamantul, care îndeplineşte o funcţie importantă în sânul comunităţii locale este supusă criticilor, dispreţului comunităţii, urmare a celor postate de pârât.  Consecinţa afirmaţiilor jignitoare ale pârâtului este lezarea dreptului la imagine”, au motivat judecătorii.

Decizia judecătorilor: 3.000 de lei daune morale

Instanţa a apeciat că în postările de pe Facebook, tânărul a utilizat şi expresii jignitoare, de natură a-l discredita pe director.

”Existenţa prejudiciului reiese din articolele aduse la cunoştinţa publică, prin intermediul paginii de facebook menţionate, fiind afectată în mod negativ imaginea reclamantului şi, având în vedere că acesta din urmă îşi desfăşoară activitatea de director în cadrul Centrului de Plasament Negreşti, repercusiunile asupra imaginii acestuia, a profesionalismului său sunt cu atât mai vătămătoare. (...) În consecinţă, instanţa ava admite în parte pretenţiile reclamantului cuantificate la suma de 20.000 lei şi a apreciat că suma de 3.000 lei este suficientă pentru remedierea situaţiei create, acordarea acestei sume cu titlu de daune morale respectând cerinţa proporţionalităţii între fapta ilicită şi prejudiciul produs”, se mai menţionează în decizia Judecătoriei Vaslui.

Magistraţii nu şi-au însuşit drept justificarea potrivit căreia jignirile aduse reclamantului sunt aspecte ce ţin de modul în care acesta  conduce activitatea instituţiei pe care o conduce, deoarece ”în statul român există instituţii abilitate a verifica şi eventual sancţiona orice derapaj în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar pârâtul, fără a-l jigni se putea adresa acestor instituţii pentru luarea măsurilor legale în caz de nerespectare de către reclamant a atribuţiilor de serviciu”. Pe lângă daunele morale, asistatul a fost obligat să şteargă toate postările calomnioase.

Judecătorii nu au fost de acord cu solicitarea directorului centrului de plasament privind dezactivarea contului de pe  care au fost postate mesajele la adresa sa, instanţa o găseşte neîntemeiată, întrucât ”măsurile dispuse, de ştergere a mesajelor jignitoare postate, dar şi obligarea pârâtului la plata unor daune, reprezintă  reparaţii suficiente ale demnităţii reclamantului”.

Atât directorul centrului de plasament, cât şi tânărul care scris pe Facebook au contestat decizia Judecătoriei Vaslui, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Vaslui, unde se vor judeca apelurile.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte