Umoriştii vasluieni, pe podium la "Mărul de aur" de la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Umoriştii vasluieni Ioan Toderaşcu şi Dan Ailincăi s-au întors cu două preţioase trofee de la Festivalul naţional de umor “Mărul de Aur” de la Bistriţa, ajuns la cea de-a 30-a ediţie.

Cel mai important trofeu a fost câştigat de Ioan Toderaşcu: premiul I şi “Mărul de Aur” la secţiunea creaţie, la care au participat 60 de concurenţi din toată ţara. Toderaşcu a concurat cu cinci epigrame, având ca temă “30 de bistriţene”. Cunoscutul umorist vasluian a căpătat deja notorietate în ţară, fiind poreclit “Premiaşcu”.
“Puţini se laudă cu performanţele mele. E greu să te menţii la un nivel ridicat. Mai apare şi invidia. E greu să ajungi sus, dar mai greu să te menţii. Am ajuns la 104 premii în carieră! Anul trecut, tot la Bistriţa, am atins premiul cu numărul 100, ceea ce mă onorează. Lumea mă consideră deja un abonat la premii atunci când particip la festivaluri”, a declarat Ioan Toderaşcu.
Cel de-al doilea reprezentant al Vasluiului a fost Dan Ailincăi, care a concurat la secţiunea interpretare cu monologul “Într-un sat din Europa”, text care îi aparţine lui Ioan Toderaşcu. El a obţinut premiul III şi trofeul “Mărul de bronz”.
“ Am reprezentat onorabil judeţul Vaslui. Sperăm să ajungem şi la alte ediţii”, a precizat, la rândul său, Dan Ailincăi.
Cei doi umorişti au ajuns la Bistriţa cu sprijinul financiar al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui.

Citeşte şi: Umorul negru balcanic va fi „degustat“ anul acesta la  Divan Film Festival

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări