Trei copii mici din Vaslui, abandonaţi în casă de părinţi. Micuţii erau murdari, flămânzi şi însetaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ ADEVĂRUL

Trei copii de cinci luni, doi şi patru ani, din localitatea vasluiană Grumezoaia, au fost găsiţi, sâmbătă, în casă, murdari şi flămânzi, iar cel mai mic dintre ei şi deshidratat, după ce au fost abandonaţi de către părinţi. Familia se afla în atenţia Primăriei din cauza consumului de alcool, alţi doi copii fiindu-le luaţi şi daţi în plasament.

Potrivit autorităţilor locale din comuna vasluiană Dimitrie Cantemir, cei trei copii au fost găsiţi de către asistentul maternal în grija căruia se  află alţi doi fraţi de-ai acestora. Femeia venise sâmbătă la prânz cu copiii pe care îi avea în îngrijire pentru a fi văzuţi de către părinţi.

Îngrijorată de modul în care arătau copiii, aceştia fiind nemâncaţi, neîngrijiţi şi însetaţi, femeia l-a anunţat pe primarul comunei, acesta sunând la nunărul de urgenţă 112.

Un echipaj de Ambulanţă s-a deplasat la locuinţa indicată de către primar.

"Cei trei copii, de cinci luni, doi şi patru ani, erau abandonaţi în casă de aproximativ două zile. Ei erau flămânzi şi murdari, iar cel mai mic era şi deshidratat. Nu se ţtie nimic de părinţi, iar cei trei fraţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Huşi", a declarat, sâmbătă, managerul Serviciului de Ambulnaţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa.

Părinţii celor trei copii se aflau sub monitorizarea asistenţilor sociali ai comunei, în condiţiile în care, în urmă cu jumătate de an, alţi doi copii ai acestora au ajuns în grija statului.

"Părinţii acestor copii îi lasă în casă şi pleacă aiurea prin sat umblând toată ziua după băutură. În cursul zilei de astăzi, cică ar fi fost văzuţi de către consăteni cu nişte cumpărături cum se îndreptau spre locuinţă, însă se pare că nu au mai ajuns acolo. Noi îi aveam în monitorizare şi încă de la preluarea de către Direcţia pentru Protecţia Vopilului a celor doi copii în luna februarie şi-au luat angajamentul că nu vor recidiva, ci vor avea grijă de ceilalţi trei copii mai mici. Din păcate, cu toate eforturile noastre, părinţii nu au putut să se ţină de angajament, drept dovadă fiind situaţia micuţilor găsiţi abandonaţi în casă", a declarat pentru News.ro primarul comunei Dimitrie Cantemir, Dumitru Roman.

Reprezentanţii SAJ VAslui i-au anunţat pe prefectul judeţului şi pe poliţişti despre acest caz, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

La ora transmiterii acestei ştiri, copiii sunt la spital.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”