Transportatorii vasluieni protestează împotriva pirateriei. Călătorii, lăsaţi să aştepte cu orele în ploaie şi frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transportatorii vasluieni protestează împotriva pirateriei FOTO Arhivă

Sute de călători din judeţul Vaslui au fost afectaţi de decizia transportatorilor vasluieni de a intra în grevă. Vineri, 6 martie, mijlocele de transport în comun au rămas în staţii.

Pe motiv că autorităţile vasluiene nu se implică în combaterea pirateriei şi a transportului ilegal de călători, trasportatorii au suspendat activitatea. Avertismentul dat cu o zi înainte (joi, 5 martie) a fost pus în practică de vineri la prima oră, fără să se gândească la impactul asupra călătorilor.

Vasluienii care trebuiau să călătorească către localităţile din judeţ au fost nevoiţi să aştepte în staţii degeaba, înfruntând frigul şi ploaia. Transportatorii vasluieni nu au putut preciza când vor relua cursele de transport călători pe cele 115 trasee existente la nivelul judeţului.

"Aproximativ 35-40% din fluxul regulat de călători este pierdut cu aceste maşini ale piraţilor auto. Noi nu cerem decât să facă odată curăţenie în transport. Poliţia anunţa ieri (n.r. - joi) că au în desfăşurare, inclusiv astăzi, acţiuni de combatere a transportului ilegal de călători. Păi dacă au făcut publică această acţiune, credeţi că cei care fac piraterie de ani de zile vor mai ieşi azi pe trasee? Poliţia susţine că aplică amenzi. De ce nu merg mai departe, aşa după cum le permite legea, să pună sub sechestru maşinile cu care se practică pirateria? Să-şi facă treaba, aşa cum şi noi suntem corecţi şi plătim dări la stat, avem toate documentele în regulă, tocmai pentru a desfăşura un transport normal, civilizat, la vedere”, a declarat preşedintele de onoare al Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, pentru Mediafax.

Astăzi, chiar în ziua protestului transportatorilor, poliţiştii vasluieni au desfăşurat acţiuni de control pe traseele Vaslui – Ivăneşti – Gârceni, Vaslui – Soleşti – Codăeşti, Vaslui – Ştefan cel Mare – Zăpodeni, Bârlad – Puieşti, Bârlad – Băcani şi Huşi – Stănileşti – Lunca Banului. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, poliţişti locali şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român.

“Au fost depistaţi mai  mulţi conducători auto care efectuau în mod ilegal transport persoane, faţă de care au fost luate măsuri de sancţionare contravenţională. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale în baza prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 5 pentru încălcări ale Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 7 în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.66/2009”, a precizat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Ca urmare a acţiunii desfăşurate, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere (pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu defecţiuni tehnice şi pentru nerespectarea semnalelor, indicaţiilor si dispoziţiilor poliţistului rutier aflat in exercitarea atribuţiilor de serviciu) şi au ridicat 7 certificate de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani