Tragedie într-o suburbie a Vasluiului: un tânăr a fost găsit spânzurat de un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea suburbie a municipiului reşedinţă de judeţ, Rediu, a fost găsit spânzurat în această dimneaţă de un stâlp de electricitate.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost văzut de un trecător în jurul orei 07:10, acesta fiind cel care a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.

Oamenii legii l-au găsit pe acesta atârnând de stâlpul respectiv cu un şnur. Nimeni din rudele lui nu îşi explică gestul bărbatului, mai ales că în biletul de adio acesta nu şi-a motivat gestul.

Un vasluian arestat pentru pedofilie s-a spânzurat în Penitenciarul Iaşi

Potrivit poliţiştilor vasluieni, asupra victimei a fost găsit un carneţel, iar pe una din foi tânărul a ţinut să scrie doar că „îşi ia adio de la părinţi şi că le mulţumeşte acestora pentru tot ce a făcut pentru el".

„Din primele cercetări ale poliţiştilor nu există alte urme de violenţă. S-a dispus, totuşi, efectuarea necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliţie al judeţului Vaslui.

S-a spânzurat în spatele casei

Acesta este cel de-al doilea caz de sinucidere în ultimele 24 de ore din municipiul Vaslui. Aseară, o femeie de 48 de ani care locuia într-un bloc din zona Gării, a fost găsită spânzurată de o nepoată de-a sa în balcon.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Chinul de nedescris trăit de o adolescentă răpită din camera ei, documentar pe Netflix. Agresorul spunea că e un profet trimis de Dumnezeu. Ce i-a făcut în captivitate un an de zile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil