Tragedie într-o familie din judeţul Vaslui: un copil de 2 ani a murit strivit de aragaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de doi ani din oraşul Murgeni (Vaslui) a decedat aseară, după ce aragazul din bucătărie s-a răsturnat peste el.

Potrivit poliţiştilor, copilul se afla în casă şi, scăpat de supravegherea părinţilor pentru câteva momente, a intrat singur în bucătărie unde se afla aragazul aşezat pe un suport metalic, fără a fi stabilizat corespunzător. Băieţelul a tras de uşa de la cuptorul aragazului, moment în care acesta s-a prăbuşit peste el. A fost descoperit după câteva minute de fratele mai mare care nu îl găsea în casă. Imediat a fost alertată mama, aflată în curte în curte cu treburi gospodăreşti. Femeia a cerut ajutorul la 112, la faţa locului deplasându-se un echipaj de la Ambulanţă. În ciuda manevrelor de resuscitare, copilul, care are şi un frate geamăn, nu a mai putut fi salvat. Poliţia a declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

Tot ieri, un alt copil de 2 ani din localitatea vasluiană Cozmeşti a ajuns în stare gravă la spital, după ce, într-un moment de nesupraveghere a ingerat substanţe folosite de mamă la vopsit părul. 

“Am fost solicitaţi pentru un copil în vârstă de doi ani, din comuna Cozmeşti, care s-a intoxicat cu o substanţă necunoscută. Fiindcă fetiţa era în stare gravă, la faţa locului a fost chemat un elicopter SMURD care a transportat-o de urgenţă la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iaşi", a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa. Elicopterul SMURD a aterizat pe un câmp din comuna Cozmeşti.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG