Teribil accident în zona industrială a Bârladului. Un tânăr de 26 ani, scos de sub fiarele contorsionate de echipele de descarcerare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a rămas blocat între fiarele contorsionate FOTO Arhivă

Viaţa bârlădeanului Ionuţ Buţurcă (26 ani) atârnă de un fir de aţă după ce astă noapte a intrat cu viteză într-un copac aflat pe scuarul dintre sensurile de mers în zona IRB

Accidentul a avut loc în noaptea de 12/13 ianuarie, aproape de ora 23. Potrivit poliţiştilor care au făcut cercetări la faţa locului, Ionuţ Buţurcă (26 ani) se afla la volanul unei Dacii şi circula pe bulevardul Republicii din direcţia centru spre Vaslui. Într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autovehiculul a intrat în coliziune cu un copac de pe scuarul care desparte sensurile de mers. Era singur în autoturism.

Maşina s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate şi a fost nevoie de echipe de descarcerare pentru a fi eliberat trupul şoferului. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad unde a fost diagnosticat cu „fractură deschisă frontal dreapta, hematom extradural şi stare comatoasă”, fiind transferat în aceeaşi noapte la Neurochirurgie Iaşi.

“Având în vedere starea victimei nu a fost testat cu etilotestul dar au fost luate probe biologice pentru a se stabili dacă era sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii Biroului Rutier Bârlad efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a menţionat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat