Teatrul bârlădean este în doliu! A murit actriţa Elena Petrican

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o carieră impresionantă de peste 50 de ani în care a jucat sute de spectacole, Elena Petrican, cea supranumită „Doamna teatrului bârlădean“ ne-a părăsit pentru totdeauna. Trupul neînsufleţit al acesteia a fost depus la capela Bisericii „Sfântul Ioan“ din Bârlad.

Elena Petrican a fost una dintre cele mai apreciate actriţe de la Teatrul „Victor ion Popa“, ea fiind pentru mulţi dintre tinerii actori chiar un model. Ea a încetat din viaţă sâmbătă, 15 decembrie, fiind găsită fără suflare de rude după ce a suferit un infarct.

Născută pe 3 mai 1928, Elena petrican a jucat pe scenele marelor teatre din ţară. După studiile liceale şi cele ale Conservatorului „Astra” din Bucureşti, se angajează la Ansamblul M.A.I. din capitală, unde îşi începe activitatea artistică sub numele Nuţi Constantinescu. Rolul ei de debut a fost doica din „Titanic vals”. În 1957, devine angajata Teatrului „Al.Davila” din Piteşti. Aici îşi va uni destinul cu tânărul actor Constantin Petrican. În 1960, se angajează la Teatrul „V.I.Popa” din oraşul rulmenţilor împreună cu soţul său, iar în 1955 cei doi soţi au primit titlul de „Cetăţeni de onoare“ ai Bârladului.

„Fiind un temperament artistic vulcanic şi având o prezenţă scenică aleasă, cu un fior comico-dramatic exploziv, a realizat, cu mare talent şi rafinament artistic, o variată gamă de roluri cu priză deosebită şi cu succes la public. Face parte din categoria actorilor care “îşi dau şi sufletul pe scenă”, cum se spune în lumea teatrului: nu cunoaşte oboseala, nu refuză rolurile mici şi este deosebit de studioasă şi disciplinată, o actriţă profesionistă exemplară şi de mare performanţă, scria, în 2005, Vasile Mălinescu, secretarul literar de atunci al teatrului bârlădean. 

Slujba de înmormântare va avea loc astăzi, cu începere de la ora 12:00. 

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat