Sute de vasluieni au participat la o procesiune religioasă pe străzile oraşului, cu fostele veşminte ale Cuvioasei Parascheva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 400 de vasluieni au participat la procesiune la o procesiune religioasă cu icoana şi racla cu fostele veşminte ale Cuvioasei Parascheva, ce a avut loc luni după amiază pe principalele artere ale municipiului Vaslui.

"Această procesiune este ceva deosebit în fiecare an. Ne-au fost dăruite veşmintele Sfintei Cuvioase Parascheva pentru a avea o bucurie din care trebuie să gustăm cu toţii. Procesiunea s-a încheiat cu o slujbă religioasă ţinută de 15 preoţi, fostele veşminte ale sfintei şi icoana fiind depuse la biserica din Vaslui care poartă numele ocrotitoarei Moldovei pentru ca oamenii să se poată ruga şi mâine (n.r.-marţi) pentru sănătate şi iertarea păcatelor”, a declarat, preotul paroh al Bisericii „Cuvioasa Parascheva”, Neculai Bădărău.
Veşmintele din racla care s-a aflat în procesiune prin municipiul Vaslui sunt cele cu care a fost îmbrăcată, până în urmă cu aproximativ o sută de ani, Cuvioasa Parascheva, sfânta ale cărei moaşte sunt la catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi. Racla a fost oferită Bisericii "Sfânta Parascheva” din Vaslui în anul 2003, când au fost dăruite de actualul patriarh al României, Preafericitul Daniel,pe când era mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Întreaga procesiune a fost supravegheată de poliţişti şi jandarmi, care au blocat circulaţia rutieră pe străzile pe unde s-a deplasat convoiul, timp de aproape două ore.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%