Sute de copii din Vaslui agresaţi de părinţi ajung în grija statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agresiunile asupra copiilor din partea părinţilor au devenit sport judeţean la Vaslui. În ultimii doi ani, sute de copii au ajuns în centrele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) după ce au fost maltrataţi de proprii părinţi.

Asistenţii sociali vasluieni se confruntă tot mai des cu cazuri de abuzuri fizice asupra minorilor din partea părinţilor, iar fenomenul pare să ia amploare în judeţ, mai ales în mediul rural.

Un ultim exemplu de acest fel este cel al unei mame domiciliată în Vaslui care, în luna aprilie a ajuns în atenţia organelor de Poliţie după ce şi-a bătut fetiţa de 4 luni şi a abandonat-o în spital. Micuţa a fost internată, iniţial, într-un spital din Focşani, acolo unde femeia trăia în concubinaj cu bărbatul ei, iar ulterior a fost transferată la Spitalul „Sfânta Marie" din Iaşi din cauza leziunilor severe. Deoarece femeia a fost de negăsit, medicii ieşeni au decis ca bebeluşul să fie transferat la un centru de plasament din Vaslui, după ce l-au salvat de moarte. Mai mult, fetiţa nu este singura care are această soartă. Femeia a născut în total 11 copii, dintre care doi au murit, iar ceilalţi nouă au fost şi ei instituţionalizaţi. (Citeşte aici întreaga poveste)

Cauze: sărăcia şi lipsa de educaţie

Din nefericire, acesta este doar unul din zecile de exemple de copii abuzaţi şi negijaţi care au avut loc de la începutul acestui an în judeţul Vaslui. Un alt caz cutremurător, care s-a petrecut tot în luna aprilie a acestui an,  este cel al unui copil de doi ani, din localitatea Cioatele,  care a ajuns la spital mai mult mort decât viu. Micuţul a fost găsit de medicii de pe ambulanţă în comă alcoolică şi îngheţat de frig, după ce a băut dintr-un pahar cu vin lăsat de părinţi pe o masă. Mai grav este faptul că şi părinţii acestuia au fost găsiţi în stare avansată de ebrietate, iar mama copilului a făcut un scandal mosntru la spital unde a agresat personalul medical, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor. (Citeşte aici întreaga poveste)

La doar câteva zile, un alt caz avea să iasă la iveală în localitatea Chirceşti, comuna Micleşti, acolo unde un bebeluş de 3 luni a fost găsit fără suflare. Ca şi în cazul precedent, ambii părinţi erau atât de beţi, încât abia stăteau pe picioare. Din nefericire, şi aceştia mai aveau alţi 7 copii acasă cu vârste cuprinse între un an şi opt luni şi 14 ani şi care au fost daţi în grija statului. Verificările reprezentanţilor de la Protecţia Copilului au scos la iveală nenumărate nereguli, majoritatea cauzate de consumul de alcool. Pe scurt, s-a constatat că cei doi părinţi îşi neglijează copiii, le pune în pericol viaţa, sănătatea şi securitatea. (Citeşte aici întreaga poveste)

Centrele de copii sunt arhipline

Reprezentanții DGASPC Vaslui spun că, numai anul trecut, au fost sute de sesizări cu privire la abuzul sau exploatarea minorilor şi, din păcate, majoritatea au fost confirmate.

„În decursul anului trecut, am înregistrat 782 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz şi neglijare. 543 dintre ele s-au confirmat și s-au instituit măsurile sociale care s-au impus. Din păcate, anul acesta avem până la acestă oră zeci de sesizări confirmate", a declarat Ionel Armeanu, directorul DGASPC Vaslui.

Copii din mediul rural rămân principale victime ale abuzurilor. Statisticile arată că mai bine de jumătate din cazurile înregistrate la DGASPC Vaslui provin din satele județului.

„Din evaluările psihologice pe care le-am realizat, reiese că mulţi dintre părinţi ajung în situaţia de a-şi maltrata copiii după ce şi ei, la rândul lor, au avut parte de un tratament similar în copilărie. Sunt şi multe cazuri de părinţi tineri, care nu se familiarizează cu acest statut şi recurg la astfel de gesturi", ne-a spus psihologul Ionel Brătianu, şeful Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Copilului Abuzat, Neglijat şi Exploatat (CPRUCANE) din Bârlad.

Acesta a precizat că printre cauze se mai numără sărăcia şi lipsa de educaţie. „Am organizat de mai multe ori o activitate numită «Şcoala părinţilor», în care elevii sau chiar părinţi au primit consiliere despre cum trebuie să se comporte cu micuţii lor", a mai spus Brătianu.

Iată câteva cazuri de abuz asupra propriilor copii care au avut loc în 2011:

Bebeluş bătut şi muşcat de propria mamă

O mamă şi-a muşcat propriul copil de faţă

Mama care şi-a muşcat copilul de faţă a fost găsită de poliţişti

Intră pe vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele