Supărat că a pierdut banii, un împătimit al păcănelelor a provocat un scandal monstru într-o sală de jocuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 32 de ani, din Vaslui, a fost preluat de o ambulanţă de la o sală de jocuri din Vaslui, după ce a fost ”liniştit” cu un spray paralizant de agenţii de pază, pe fondul unui scandal provocat de acesta.

Incidentul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 20.45, într-un local de pe strada Republicii, din Vaslui. Agentul de pază al sălii a sunat la 112, sesizând că un client a provocat un scanda, spărgând ecranul unui aparat de joc  

”Pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, bărbatul de 32 de ani a spart ecranul de la un aparat de joc, apoi a aruncat cu o sticlă de bere spre bar spargând o sticlă de vodkă care era pe raft. Având în vedere faptul că persoana în cauză era agresivă, agenţii de pază au folosit spray-ul iritant-lacrimogen, iar la sosirea echipajului de jandarmi persoana in cauză era întinsă pe jos şi acuza probleme de respiraţie”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui.

Jandarmii au solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă la faţa locului, tânărul fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Pe numele scandalagiului, jandarmii au întocmit acte de constatare, care au fost predate Poliţiei municipiului Vaslui pentru continuarea cercetărilor.
          

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare