Sfârşit tragic pentru un băiat de 9 ani din Vaslui: a murit încercând să arate unui copil de 4 ani cum se prinde un peşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de 9 ani din localitatea vasluiană Stuhuleţ, comuna Berezeni, a murit înecat, joi seara, după ce a alunecat într-un puţ de apă de aproximativ doi metri adâncime.

Băieţelul era însoţit de un minor de 4 ani, fiul fratelui său, iar la un moment i-a spus că îl va învăţa cum să prindă un peşte. Într-o clipă de neatenţie, băiatul de 9 ani a alunecat şi a căzut în puţul de apă, folosit de localnici pentru iebicidat. Strigătele de ajutor ale copilului au fost auzite de un văcar aflat în zonă. 

Bărbatul l-a scos din apă inconştient, a sunat la 112 şi a încercat să-i ofere primul ajutor, până la sosirea echipajului medical. În zonă a fost dirijat şi un echipaj SMURD. Mai bine de o oră au luptat cadrele medicale să salveze băieţelul, au reuşit să-i pornească inima, însă în scurt timp a intrat din nou în stop cardio respirator. 

 „Iniţial, copilul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD. Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator şi a fost suspus manevrelor de resuscitare, conform protocolului, însă fără rezultat", a declarat purtatorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Rosu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”