Șeful IJPF Vaslui a demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Bodoga, șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Vaslui a demisionat, cererea sa fiind aprobată ieri de șefii săi de la București. Conducerea IGPF  îl menține însă pe Bodoga în fruntea IJPF Vaslui, numindu-l inspector șef adjunct.

Schimbarea lui Valeriu Bodoga din fruntea IJPF Vaslui vine la doar câteva zile după ce procurorii anticorupție au trimis în judecată lotul Albița. Rechizitoriul întocmit de procurori conține pasaje în care polițiștii de frontieră decalară că o parte din șpaga din Albița ajungea în buzunarul lui Bodoga. „Inculpatul Gavriliţă Marius a arătat cum din suma totală strânsă ca mită, într-o zi de luni, doar pe sensul de ieşire  autoturisme din România, ce oscila între 500 şi 1.500 de euro, banii erau distribuiţi astfel: 100 de euro şef inspectorat Bodoga Valeriu, 50 de euro- şef punct Corban Daniel, 50 de euro- adjunct şef sector Gheţeu Liviu, 50 de euro- şef sector Bejan, 80 de euro- Sima Florin- şeful de tură, 10-20 de euro dispecer PTF, iar restul, de circa 1/3  din suma totală o lua şeful de grupă Petcu Romică, iar suma rămasă, circa 1/3 din total, o luau cei doi lucrători repartizaţi în ziua respectivă şi care colectau efectiv mita primită de la cetăţeni", se precizează în rechizitoriu.

Polițist de la Albița: „Ete cum mă mituiești mata ca să-ți dau drumul fără lanțuri!“ (Interceptări)

Polițiștii spăgari, turnați de șeful IJPF Vaslui

Corupția din Albița clatină scaunele șefilor Poliției de Frontieră

În urma dezvăluirilor polițiștilor arestați în dosarul Albiţa, procurorii au disjuns cercetările în cazul făptuitorilor Valeriu Bodoga, şeful IJPF Vaslui, Aurel Bejan, Florin Sima, Sorin Bucur, Ilie Mocanu, George Berica, Cornel Ursan, Mihai Melinte, Florin Istrate, Ionică Dacu, Cătălina Avătăjiţei, Eduard Căpraru, Cornel Cerchez Mihai Ciupilean, Maria Harnagea, Laura Dămăceanu. Alături de ei vor fi anchetaţi şi Liviu Gheţeu, Nicuşor Hristu Ivan, Maricel Tănase, Marius Dumitraşc, Vlad Baba, Aurelian Trifan.

Lista polițiștilor de la Albița acuzați de luare de mită

Șpăgarii stingeau becul să numere „tradiția“ la Albița

Deși i-au aprobat demisia, șefii IGPF nu l-au înlăturat pe Bodoga din fruntea IJPF Vaslui. El a fost numit în funcția de inspector șef adjunct - operativ, iar Neculai Velicu a fost promovat în funcția de inspector șef al IJPF. Menținerea lui Bodoga în conducerea IJPF se poate explica și prin faptul că el i-a turnat pe subalternii săi procurorilor anticorupție, astfel că în urma denunțului lui Bodoga au fost posibile descinderile din Vama Albița, în urma cărora 53 de polițiști au fost reținuți pentru fapte de corupție.

Polițiștii șpăgari din Albița, mituiți cu dulceață și cozonac

Cum era întreținută contrabanda la Albița

Avere din salariul de polițist de frontieră

Valeriu Bodoga nu a putut fi contactat, el fiind plecat în misiune în Lituania. În ce privește numirea sa în funcția de adjunct al IJPF, pe postul deținut de comisarul Manuel Nacu, colegii săi au refuzat să facă vreun comentariu. „Astfel de numiri se fac de către IGPF, iar până acum nu s-a primit nici un act oficial în acest sens", a spus Irina Mirică Gheucă, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.

Nici Manuel Nacu nu a putut fi contactat. Potrivit ofițerului de presă al IJPF Vaslui, Manuel Nacu se află, începând de ieri, în concediu de odihnă.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple